Decizie ISTORICA - Casa de moda Chanel a anuntat ca nu va mai folosi in colectiile sale pielea si blana de la animalele exotice

Postat la: 08.12.2018 05:15

Chanel a anunţat că nu va mai folosi în colecţiile sale produse din piele şi blană de la animale exotice, scrie independent.co.uk.  Casa de modă franceză va înceta producţia de obiecte vestimentare din piele de crocodil, şopârlă, şarpe, pisici de mare, folosirea de blănuri fiind deja minimală. În schimb, va lucra la dezvoltarea de materiale sustenabile care au un impact scăzut asupra mediului înconjurător, scrie News.ro.

Bruno Pavlovsky, preşedintele la Chanel, a explicat modul în care această decizie a fost în primul rând una practică, deoarece a devenit prea dificil de procurat piele de animal care să îndeplinească atât standarde de design, cât şi etice.

"A devenit din ce în ce mai dificil de aflat provenienţa de piele de animal exotic", a spus el pentru WWD.

Genţile din piele de animal au reprezentat un element de bază pentru brand ani de zile, adesea prezente în paginile revistelor de modă şi la braţul celebrităţilor precum Kate Moss şi Joan Smalls.

În luna septembrie, a fost prima dată când la London Fashion Week nu a fost prezentată nicio colecţie care să conţină obiecte sau accesorii vestimentare din blană.

La începutul lunii noiembrie, creatorul de modă Jean Paul Gaultier a decis să nu mai folosească blănuri în colecţiile sale. La fel şi casele de modă Armani (din 2016) şi Gucci (din 2017).

Citește și: FORFOTĂ în PSD - Declarațiile GREILOR social - democrați despre OUG pe amnistie și grațiere .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu