Debitul Dunarii va creste la 7.400 mc/s saptamana viitoare, de aproape doua ori mai mult fața de media lunii octombrie

Postat la: 18.10.2020 12:07

Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va creşte pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 7.400 metri cubi/secundă (mc/s), de aproape două ori mai mare faţă de media multianuală a lunii octombrie (3.850 mc/s), conform prognozei săptămânale realizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 24 octombrie 2020.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Blat PSD-PNL? Fina unui baron social-democrat, readusă de Nelu Tătaru la Ministerul Sănătății

Pentru luna octombrie, hidrologii estimau o valoare maximă a debitului Dunării la intrarea în ţara de 3.700 mc/s şi una minimă de 2.300 mc/s, în condiţiile în care media multianuală a lunii este de 3.850 mc/s.

Potrivit hidrologilor, în intervalul 18- 24 octombrie 2020, prognoza pentru râurile din România arată că debitele vor fi în general staţionare, exceptând râurile mari din vestul ţării unde vor fi în scădere. În prima zi a intervalului sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării.

În prognoza lunară pentru râuri, INHGA estima pentru octombrie valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici, între 30-50% pe Buzău, Putna şi pe râurile din Dobrogea şi sub 30% pe râurile din bazinele hidrografice: Rm.Sărat, Bârlad şi Jijia.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu