Cum ar putea scapa Sebastian Ghița de extradarea din Serbia

Postat la: 14.06.2018 14:55

Instanța supremă a decis, joi, achitarea lui Sebastian Ghiță în dosarul în care este cercetat alături de foști șefi de parchete, decizia nefiind definitivă.

Odată cu hotărârea de achitare, magistrații au decis și revocarea mandatului de arestare preventivă în cazul fostului deputat, urmând ca decizia privind măsura preventivă să fie transmisă Ministerului Justiției, instituția care gestionează procedura de extrădare din Serbia a fostului parlamentar.

Specialiștii consultați de STIRIPESURSE.RO au explicat că revocarea măsurii preventive poate fi contestată odată cu apelul, însă până se va judeca, măsura se pune în aplicare. Practic, fostul parlamentar scapă, cel puțin temporar, de un mandat de arestare preventivă pe baza căruia s-a cerut extrădarea, rămânând în vigoare doar unul.

Fostul parlamentar este arestat preventiv în lipsă în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenta, spalare de bani si constituire de grup infractional organizat, fiind acuzat că ar fi pretins si primit de la reprezentantii firmelor Teamnet International si Asesoft International sume de bani pentru a determina factorii decizionali ai unor institutii si autoritati publice sa le atribuie contracte de prestare de servicii IT.

Acest dosar este încă în faza de urmărire penală, măsura preventivă fiind în vigoare. În cazul în care și acest mandat de arestare va fi revocat de instanță, procedura extrădării nu va mai fi valabilă.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu