Cristian Chirtes sustine ca este vitala decontarea de Guvern, in proportie de 90%, a cheltuielilor cu asistenta sociala

Postat la: 11.02.2019 15:16

Senatorul Cristian Chirteş, preşedintele PNL Mureş, susţine că este vitală decontarea de Guvern, în proporţie de 90%, a cheltuielilor cu asistenţa socială şi că PNL a depus amendamente la proiectul Legii Bugetului care însumează peste 7 milioane de euro numai pentru judeţul Mureş, scrie Agerpres.


"PNL a intrat astăzi în dezbaterea Bugetului Naţional pe 2019, cu amendamente pentru judeţul Mureş, care însumează 33.929.632 de lei, adică peste 7 milioane de euro. Cea mai mare parte din sumele solicitate pentru judeţul Mureş în amendamentele PNL sunt pentru lucrări de infrastructură, modernizarea prin asfaltare a unor drumuri comunale, construcţia şi extinderea reţelelor de canalizare şi alimentare cu apă potabilă, eficientizarea sistemelor de iluminat public, construcţii de locuinţe sociale pentru tineret. Am prioritizat, de asemenea, lucrările de eficientizare energetică a şcolilor şi grădiniţelor, precum şi modernizarea unor case de cultură (...) Considerăm vitală decontarea de Guvern, în proporţie de 90%, a cheltuielilor cu asistenţa socială", a arătat senatorul Cristian Chirteş, într-un comunicat de presă.

Citește și: Război TOTAL pe buget! Eugen Tomac pune tunurile pe 'cormoranii care conduc PSD': 'Este o sfidare. Noi ne vom susține cele 2.500 de amendamente'

Senatorul a precizat că PNL va susţine toate amendamentele depuse pentru judeţul Mureş, indiferent de partidul care le-a iniţiat şi că, în acelaşi context, face un apel la toţi parlamentarii mureşeni să susţină la rândul lor amendamentele propuse de Partidul Naţional Liberal. 

"La nivelul politicilor publice naţionale, PNL a depus amendamente de reducere a alocărilor bugetare pentru partide, precum şi pentru construirea spitalelor regionale (...) PNL susţine şi înfiinţarea unui fond pentru cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene, dar şi includerea în bugetul pe 2019 a proiectelor de infrastructură mare, cu accent pe Autostrada Unirii, Iaşi-Târgu Mureş. Am propus şi vom susţine acordarea de burse şi dotarea şcolilor profesionale, generalizarea programului after school, masa diversificată în şcoli, creşterea sumelor alocate pentru medicina generală", a arătat Cristian Chirteş.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu