Coronavirus: Politistii francezi ameninta sa-si suspende controalele din lipsa de masti

Postat la: 26.03.2020 23:31

Toate sindicatele poliţiştilor din Franţa, de toate gradele, au lansat joi autorităţilor "un avertisment solemn", ameninţând cu suspendarea controalelor din lipsă de măşti disponibile pentru personalul breaslei, informează AFP.

Franţa, unde contaminarea cu noul tip de coronavirus s-a soldat până acum cu 1.300 de morţi, se confruntă cu o penurie accentuată de măşti sanitare şi numeroase voci din domeniul medical, dar şi din profesiile cele mai expuse, au denunţat "nepregătirea" autorităţilor.

"Dacă mijloacele de protecţie sunt deficitare în servicii, poliţiştii nu vor face decât misiunile cu adevărat urgente şi nu vor mai supraveghea respectarea carantinei", a atenţionat grupul de sindicate într-un comunicat comun.

Cu o zi înainte, mai multe sindicate au criticat decizia Ministerului de Interne francez de a da stocurile de măşti FFP2 personalului medical, fără a compensa şi a furniza alte măşti.

Citește și: 'ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM' - Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol

Poliţiştii francezi, la fel ca jandarmii, au de altfel la dispoziţia lor măşti chirurgicale, pe care ei le consideră insuficiente cantitativ.

Măştile FFP2 sunt cele mai recomandate pentru evitarea propagării virusului pe timp de pandemie, în special pentru persoanele aflate în contact direct cu bolnavii.

Revenind asupra atribuirii de măşti FFP2 personalului medical, secretarul de stat Secretarul de stat de la Ministerul de Interne Laurent Nunez a reiterat că "doctrina guvernului este de a rezerva aceste măşti persoanelor care îngrijesc bolnavii".

Pentru poliţişti şi jandarmi, măştile de protecţie "sunt puse la dispoziţia echipajelor". "De fiecare dată când ele verifică indivizi care le pot părea simptomatici (...), noi le cerem să-şi pună mască şi doar atunci. Aceasta este o doctrină ce se bazează pe considerente ştiinţifice", a subliniat Nunez.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu