Constanta. Prima zi a evenimentului Black Sea and Balkans Security Forum, la final (galerie foto)

Postat la: 14.06.2018 21:40

Prima zi a evenimentului „Black Sea and Balkans Security Forum”, organizat de asociația New Strategy Center, în parteneriat cu Universitatea Ovidius din Constanța și Zona Metropolitană Constanța, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, s-a încheiat. Acesta este unul dintre cele mai mari evenimente din România pe tema securității Mării Negre și a Balcanilor.

Evenimentul are loc în perioada 14-16 iunie la Constanța.
 
Decebal Făgădău: ”Constanța este un loc potrivit pentru asemenea evenimente. Constanța și-a propus să depășească statutul de observator al politicilor în zonă și vrea să fie gazdă, vrea să fie jucător. Avem toate ingredientele necesare și astăzi sunt bucuros să văd că atât de mulți specialiști, oameni cu putere de decizie, influenceri, de strategi, de oameni intelectuali care pot dezbate într-un cadru relaxat dar foarte serios și specializat, problematica curentă dar mai mult mă interesează definirea viitorului. Constanța este un oraș graniță al Uniunii Europene și al NATO și în egală măsură un susținător al Uniunii Europene și a NATO. Cu toate acestea, ne propunem ca la acest punct de confluență să construim un cadru de dezbatere care să aplaneze eventualele tensiuni și să pună specialiștii la masă, acolo unde dânșii trebuie să găsească soluții astfel încât siguranța, securitatea în zonă și cel mai important transferul acesta către generațiile ce urmează să fie unul solid. ”

În cadrul evenimentului participă Ministrul de Externe al României, Teodor Meleșcanu, Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, vicepremierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, ministrul Energiei din România, Anton Anton, înalți demnitari din Polonia, Georgia și Ucraina. Totodată, oaspete al acestui eveniment va fi și Guvernatorul Băncii Centrale a României, Mugur Isărescu. De asemenea, înalți reprezentanți militari vor sosi la Constanța: șefii apărării din România, General Nicolae Ciucă, și din Italia, General Claudio Graziano, fostul șef al trupelor NATO, General (Ret.) Philip M. Breedlove, General Lt. Gen. Jan Broeks, șeful Staff-ului Militar Internațional al NATO, Lt. Gen. Luciano Portolano, șeful Staff-ului Forțelor Aliate din cadrul Comandamentului de la Napoli și Șeful Elementului de Comandă al Uniunii Europene, precum și Contra-amiralul Jean-Frédéric Plobner, Comandantul adjunct al Zonei Maritime Mediteraneene din Franța.

 ”Forumul regional de securitate va aduce în România invitați cu o vastă experiență profesională, pentru a dezbate provocările clasice și emergente de securitate din zona Mării Negre și regiunea Balcanilor. Temele incluse pe agenda evenimentului se referă la securitatea societală în regiune, provocările războiului hibrid, influența militarizării regiunii Mării Negre asupra securității Europei de Est și a Mediteranei de Est, securitatea energetică, cooperarea economică în Balcani și Marea Neagră, riscurile și provocările în mediul financiar, securitatea cibernetică, cooperarea industrială în domeniul apărării. Înalți oficiali români și străini, oficiali NATO, reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în domeniul relațiilor externe și securității naționale, alături de invitații din zona academică din străinătate vor dezbate în sesiuni deschise, dar și în paneluri supuse regulilor Chatham House, temele de interes pentru securitatea României și zonelor învecinate” - au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.


 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu