Congresul tatarilor: Eserghep, singurul candidat pentru presedintia UDTTMR

Postat la: 20.05.2017 17:40

În această după-amiază, s-a convocat congresul UDTTMR, la Palatul Copiilor din Constanța, pe ordinea de zi numărându-se şi alegerea preşedintelui UDTTMR.

Sunt prezenţi 291 delegaţi din cei 302. Gelil Eserghep este singurul candidat la funcţia de preşedinte.  Tătarii îşi aleg preşedintele şi componenţa consiliului reprezentanţilor prin vot secret.

Printre proiectele discutate se află dezbaterea, aprobarea sau respingerea raportului de activitate al Consiliului Reprezentanților, dezbaterea, aprobarea sau respingerea strategiei și a obiectivelor generale ale UDTTMR pentru următorii patru ani, precum şi informarea Congresului cu privire la rezultatele ultimului recensământ al cetățenilor de etnie tătară.

Pe ordinea de zi se numără şi aprobarea prin vot deschis a componenței Consiliului Reprezentanților și descărcarea de gestiune a vechiului Consiliu al Reprezentanților, dar şi dezbaterea, aprobarea sau respingerea contestațiilor membrilor UDTTMR privind sancțiunile aplicate.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu