Congresul mondial al agentiilor de presa - Jurnalistul si scriitorul Eric Weiner a subliniat importanta locului si al intelepciunii in jurnalism

Postat la: 14.06.2019 15:50

A 6-a ediţie a Congresului Mondial al Agenţiilor de Presă, eveniment organizat de Agenţia naţională de ştiri din Bulgaria (BTA) şi Consiliul Mondial al Agenţiilor de Ştiri (NACO), a continuat vineri la Sofia în cea de-a doua zi, sub motto-ul ''Viitorul ştirilor''. ''Lucrurile nu sunt atât de sumbre pe cum par. Viitorul jurnalismului este unul luminos, însă trebuie să ţinem cont de două concepte, la care nu ne gândim: locul şi înţelepciunea'', a susţinut în faţa participanţilor la congres jurnalistul şi scriitorul american Eric Weiner, citat de BTA. În opinia lui Weiner, odată cu înmulţirea conexiunilor în lumea digitală, oamenii sunt mai predispuşi să ignore contactul direct. Una dintre cele mai frecvente întrebări care se pun la telefon este: ''Unde eşti?'', ceea ce dovedeşte faptul că locul este important, a explicat autorul. Înţelepciunea este importantă, mai ales în actuala eră digitală, când se face deseori confuzie între aceasta şi cunoaştere, a adăugat jurnalistul. Informaţiile pe care oamenii le folosesc nu îi fac mai înţelepţi, de aceea, pentru a supravieţui, jurnalismul trebuie să îşi găsească locul în domeniul înţelepciunii, a mai spus Weiner. Pentru a demonstra importanţa conceptului său, Weiner şi-a mutat deseori locul în sala de conferinţă în timpul prezentării sale intitulată "The Power of Place: In Search of Lost Wisdom", notează BTA. Eric Weiner se numără printre invitaţii speciali ai Congresului. El este autorul de succes al cărţilor ''The Geography of Bliss'', ''Man Seeks God'' şi ''The Geography of Genius'. Reprezentanţii agenţiilor de presă din întreaga lume se reunesc în această perioadă la Sofia, în cadrul celei de-a 6-a ediţii a Congresului mondial al agenţiilor de presă, pentru a discuta despre viitorul ştirilor în contextul noilor provocări aduse de digitalizare şi de explozia social media, precum şi despre oportunităţile care se deschid în domeniul presei de agenţie. Reuniunea de la Sofia, la care participă şi directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, se desfăşoară în perioada 13-15 iunie şi este organizată de BTA şi NACO. La întâlnire sunt prezente peste 200 de delegaţii din 100 de ţări, printre care şi conducătorii celor mai mari agenţii de ştiri de pe cele cinci continente, jurnalişti proeminenţi şi personalităţi din social media. Congresul mondial al agenţiilor de presă a avut prima ediţie în 2004, în Rusia, apoi s-a desfăşurat în Spania (2007), Argentina (2010), Arabia Saudită (2013) şi Azerbaidjan (2016).AGERPRES/(AS - autor: Dana Purgaru, editor: Codruţ Bălu, editor online: Anda Badea)   Sursa foto: nawc.bg

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu