Comorile arheologice din provincia afgana Bamian au de suferit din cauza schimbarilor climatice

Postat la: 16.01.2020 10:32

Comorile arheologice din provincia afgană Bamian au suferit de pe urma războiului, a talibanilor şi a hoţilor, dar în prezent eroziunea crescută din cauza schimbărilor climatice este cea care le afectează, informează AFP, potrivit news.ro.

Privită dinspre oraş, faleza roz Buddha din ansamblul de la Bamian, distrusă de talibani în 2001, pare intactă cu multitudinea sa de grote care adăposteau altădată mici temple, statui şi locuinţe ale călugărilor.

Faţă de aceasta, resturile cetăţii Shahr-e Gholghola, aflată din secolul al VI-lea pe o colină din Bamian, supravieţuitoare trecerii lui Gingis Han 600 de ani mai târziu.

La est, se află Shar-e Zohak, citadela care păzeşte accesul în valea din această provincie centrală din Afganistan, ale cărei cărămizi se deteriorează.

Aceste structuri "riscă să se prăbuşească, afectate de o eroziune severă", a avertizat statul afgan în 2016 într-un raport al Unesco. Fenomenul, al cărui impact afectează situl Bamian, înscris în patrimoniul mondial al umanităţii, dezvăluit abia în 2013, este direct legat de schimbările climatice.

"Procesele de eroziune sunt mult mai rapide, ploile mai devastatoare, ceea ce are un impact extrem de puternic asupra siturilor", a explicat pentru AFP Philippe Marquis, directorul Delegaţiei franceze arheologice în Afganistan.

Citește și: SURSE - PNL pregătește o mutare care va provoca CUTREMUR în politică: liberalii trec la saltele

Acest specialist, care cercetează regiunea de mai multe decenii, a subliniat că Afganistanul "este foarte fragil pe plan geologic, în aşa fel încât stratul vegetal s-a diminuat mult" din cauza intervenţiei omului.

O companie franceză de imagistică, Iconem, a studiat Shar-e Zohak, concluzionând, potrivit arheologilor, că "distrugerile din cauza eroziunii au crescut dramatic în ultimii 30 de ani".

Ansamblul de la Bamian, sit arheologic situat în Munţii Hindukuş din Afganistan, la altitudinea de 2.500 de metri, este cunoscut pentru cele două statui colosale ale lui Buddha, săpate în stâncă şi distruse prin dinamitare de talibani la 1 martie 2001.

Statuile lui Buddha şi cetatea Shar-e Gholghola sunt în prezent păzite. Aceasta din urmă, curăţată de mine şi amenajată sumar, a fost vizitată de 2.500 de persoane.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu