Warning: session_start(): open(/home/epolitic/public_html/.tmp/sess_t75f2030ai3237boaq0u691t95, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/epolitic/public_html/.includes/init/session.php on line 12
Comitetul Executiv National al PSD se reuneste in prima sedinta dupa alegerea unei conduceri interimare a partidului

Comitetul Executiv National al PSD se reuneste in prima sedinta dupa alegerea unei conduceri interimare a partidului

Postat la: 04.12.2019 07:25

Comitetul Executiv Naţional al Partidului Social Democrat se reuneşte, miercuri, în prima şedinţă după alegerea unei conduceri interimare a formaţiunii. Reuniunea, potrivit anunţului transmis de Biroul de presă al PSD, va avea loc, de la ora 15,00, la sediul central al partidului. În cadrul şedinţei urmează să fie discutate chestiuni organizatorice şi legate de pregătirea Congresului PSD care ar urma să se desfăşoare în luna februarie a anului viitor, au precizat, luni, pentru AGERPRES, surse social-democrate. Conducerea PSD este asigurată interimar de Marcel Ciolacu, preşedinte, Paul Stănescu, secretar general, şi Ionuţ Vulpescu, preşedinte al Consiliul Naţional. Săptămâna trecută, Viorica Dăncilă a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD, iar Biroul Permanent al partidului a fost dizolvat în cadrul unei reuniuni a Comitetului Executiv Naţional, convocată pentru a analiza rezultatul înregistrat la alegerile prezidenţiale. Tot atunci, s-a stabilit organizarea unui congres ordinar în luna februarie a anului viitor. De asemenea, s-a hotărât ca din conducerea interimară a PSD să mai facă parte liderii organizaţiilor care au obţinut rezultate bune la prezidenţiale, dar şi reprezentanţii regiunilor de dezvoltare: Paul Stănescu, Aladin Georgescu, Adrian Gâdea, Mihai Veber, Niculae Bădălău, respectiv Gabriel Zetea şi Radu Moldovan, Vasile Gliga, Laurenţiu Nistor, Claudiu Manda, Doina Federovici, Dragoş Benea, Dan Nica, Marian Pavel, Gabriela Firea şi Gabriel Mutu. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu