Coloane de mașini pe DN1. Politistii recomanda rute alternative

Postat la: 18.10.2020 14:15

Valorile de trafic pe DN 1 sunt mari duminică, atât pe sensul Bucureşti - Braşov, fiind formate coloane de maşini în zona staţiunilor Buşteni, Azuga şi Predeal, cât şi pe cel de întoarcere în Capitală, de la limita cu judeţul Braşov.

”Pe sensul de urcare al DN1 Bucureşti-Braşov sunt înregistrate valori ridicate de trafic, fiind formată coloană în mişcare pe raza staţiunilor Buşteni, Azuga şi Predeal. Iar pe sensul către Bucureşti, traficul este intens pe tronsonul kilometric 138 - 132, de la limita cu judeţul Brasov până în staţiunea Buşteni”, transmite Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, potrivit news.ro.

Citește și: Avem dovada! Florian Coldea este profesor colaborator la SNSPA! Tot în cadrul instituției lucrează și soția sa

Şoferilor li se recomandă următoarele rute alternative pentru DN 1 Braşov - Ploieşti – Bucureşti:

- DN 1A Braşov – Cheia – Ploieşti - Bucureşti;

- DN 73 Râşnov – Câmpulung – Piteşti - Bucureşti;

- DN 73 Râşnov – Câmpulung – DN 72A – Târgovişte - Bucureşti;

- DN 71 Sinaia – Târgovişte – Bucureşti.

”Sfătuim conducătorii auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, notează reprezentanţii INFOTRAFIC.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu