Cel puțin 19 balene-pilot au murit dupa ce au esuat pe coastele Noii Zeelande

Postat la: 18.10.2020 11:47

Cel puţin 19 balene-pilot care au eşuat pe coastele Noii Zeelande au murit, în timp ce echipele de salvare au reuşit să salveze mai mult de zece dintre ele, au confirmat duminică autorităţile citate de EFE.

Ministerul pentru Conservarea Mediului informase în ajun că un grup de balene-pilot au rămas blocate într-un banc de nisip pe ţărmul localităţii Coromandel, în Insula de Nord, în urma retragerii apelor, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Atenționare de ultimă oră! Cum a fost răsturnată declarația lui Raed Arafat

Ajutaţi de prosoape şi de găleţi de apă pentru a le ţine ude, salvatorii au putut menţine în viaţă peste zece exemplare în noaptea de sâmbătă spre duminică.

"Deşi mareea înaltă ne-a permis să împingem balenele în larg (...) aproape 20 dintre ele au murit după ce au rămas imobilizate între stânci", se arată într-un comunicat al Ministerului, care a precizat că restul exemplarelor a reuşit să plece în larg.

Sâmbătă seară, într-un alt punct din apropiere, echipele de salvare au găsite cadavrele altor cinci balene, astfel încât organizaţia Project Jonah a cifrat la 19 numărul balenelor moarte.

Citește și: Blat PSD-PNL? Fina unui baron social-democrat, readusă de Nelu Tătaru la Ministerul Sănătății

Balenele-pilot ('Globicephala melas') fac parte dntr-un grup de 60 de exemplare care au fost văzute înotând în apropiere de ţărmul localităţii Coromandel.

Incidentul intervine la o lună după ce alte 380 de balene au murit, în urma eşuării în masă pe ţărmul insulelor Chatham, din sud-estul Noii Zeelande.

Oamenii de ştiinţă încă nu pot explica de ce balenele se abat de la rutele lor şi rămân blocate în ape puţin adânci, deşi unele ipoteze indică faptul că ar putea fi distrase de sunetele emise de conducătorul unui grup, iar celelalte să-l urmeze dezorientate.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu