Cei trei copii care au ajuns la spital intoxicati cu alcool au fost luati din familie. Ce au stabilit anchetatorii in urma cercetarilor

Postat la: 14.06.2018 14:40

Cei trei copii de 8, 4 şi respectiv 3 ani, care au ajuns, miercuri seara, la spital, cu intoxicaţie alcoolică au fost internaţi într-un centru social din Bârlad, informează Agerpres.ro. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Vaslui, Irina Câmpeanu, în urma verificărilor făcute la familia copiilor, au mai fost găsiţi trei copii, care au fost, de asemenea, luaţi din familie. Toţi cei şase fraţi urmează să fie daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti.
 
Trei fraţi de 8, 4 şi respectiv 3 ani din comuna Voineşti au ajuns, miercuri seara, intoxicaţi cu alcool la Spitalul de Urgenţă "Elena Beldiman" din Bârlad, potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
 

"Fetiţa în vârstă de 8 ani a fost transportată la spital de un echipaj cu medic, ea fiind găsită căzută în stradă. Ulterior, familia a solicitat din nou ambulanţa pentru ceilalţi doi copii, care au fost şi ei preluaţi şi duşi la spitalul din Bârlad pentru evaluare", au precizat reprezentanţii SAJ Vaslui.

 
Din primele cercetări, copiii ar fi consumat vişine din vişinata băută de părinţi.
 
Poliţia s-a autosesizat în acest caz şi a demarat o serie de verificări, urmând să decidă dacă părinţii se fac vinovaţi de comiterea vreunei infracţiuni.
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu