Ce conține vaccinul Covid-19? Un medic de la Victor Babeș: 'Este absolut recomandat'

Postat la: 22.11.2020 16:24

Simin Aysel Florescu, directorul medical al Spitalului „Victor Babeș”, a vorbit, în cadrul interviului “În fața ta” de la Digi24, despre ce conține noul vaccin Sars-CoV-2 și care sunt beneficiile față de vechile tehnologii folosite în seruri antivirale. Aceasta a mai explicat și cum este avizat un vaccin, astfel încât să nu pună în pericol viețile oamenilor.

„Este un vaccin foarte performant, un tip nou de vaccin care nu include nicio porțiune de germene ca atare. Nu conține fracțiuni de virus sau virus întreg omorât sau virus atenuat, după cum erau toate vaccinurile acum. Este un vaccin care conține «rețeta genetică» a antigenului pe care organismal nostru o va produce apoi, ca și antigen, și împotriva căruia tot organismul nostru va produce anticorpi în forma acestei rețete. În momentul în care organismul vine în contact cu virusul adevărat, anticorpii sunt gata pregătiți”, a declarat medicul infecționist.

Ea spune că scade riscul unor efecte adverse, deoarece nu conține fragmente de virus, cum e cazul altor tipuri de vaccinuri clasice.

“Scade extrem de mult acest risc. Este un vaccin extrem de nou și extrem de performant din punct de vedere medical și ca tehnologie de preparare a vaccinurilor. Este absolut recomandat.
Două dintre vaccinurile care au atins acum nivelul de administrare generală, deci au aviz, sunt preparate după același stil, au aceeași platformă”, a afirmat Florescu.

Medicul care trăia cu inima unui fost fotbalist a murit

Aceste seruri trebuie păstrate și transportate în condiții speciale, potrivit directorului medical de la Spitalul “Victor Babeș”.

“Temperaturi de minus multe grade pentru unul și de minus mai puține grade pentru celălalt. În orice caz, trebuie pentru ambele trebuie păstrat un lanț al frigului foarte riguros, pentru că singurul potential punct slab este faptul că nu este suficient de stabil la temperaturi normale”, a precizat ea.

Aceasta spune că temerile privind prezența unor substanțe periculoase sau netestate în aceste vaccinuri nu sunt întemeiate și explică cum sunt avizate acestea.

“Cred că tot timpul suntem în contact cu tot felul de substanțe. Cred că mai multe substanțe de genul ăsta sunt într-un spray cu care te dai zilnic, decât într-un vaccin.

Aceste vaccinuri sunt substanțe extrem de bine studiate. Sunt loturi întregi, de exemplu pentru acest vaccin de Sars-CoV-2 au fost cam aproape 50.000 de oameni testați în cadrul testelor clinice oficiale, așa cum se fac în toată lumea.

Niciodată un vaccin nu este dat pe piață, până când conceptul de siguranță, tolerabilitate și profilul de eficiență nu este sigur.

Dau un exemplu: Dacă în cursul trialurilor clinice, indiferent care sunt ele, cu un medicament, cu un vaccin, un pacient pățește ceva, un lucru care clar n-are legătură cu respectiva substanță, spre exemplu, dacă dă o mașină peste el pe trecerea de pietoni, în timp ce era în acest trial clinic, este considerat efect advers sever al trialului. Se gândesc: «A dat mașina peste el, pentru că era amețit din cauza substanței respective?». Până când nu se clarifică acest lucru, se stopează trialul. Lucrurile sunt luate foarte serios. Niciodată nimic nu este lăsat în voia sorții și, în plus, după ce un vaccin este dat pe piață pentru utilizare, este urmărit în continuare, post-marketing, cu avertizări și comunicări de efecte secundare și altele, încă câțiva ani, pentru a preîntâmpina eventuale alte lucruri care nu au fost observate în timp util. Dar lucrul ăsta se întâmplă extrem de rar, să mai apară încă ceva”, a mai adăugat Simin Aysel Florescu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu