Ce au declarat ministrul Apararii Nationale si presedintele Romaniei de Ziua Marinei

Postat la: 15.08.2019 11:24

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut luni, 15 august a.c., la Constanța, un discurs cu prilejul Zilei Marinei Române. Vă prezentăm în continuare textul discursului:
 
„Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră la această mare sărbătoare, în care celebrăm „Ziua Marinei Române” şi „Adormirea Maicii Domnului”. Am venit la Constanţa știind că particip nu la o simplă ceremonie, ci la un moment simbolic într-un loc simbolic. Este o sărbătoare de suflet nu doar pentru cei care poartă pavilionul tricolor pe mările și oceanele lumii, ci pentru noi toți, care împărtășim aceleași tradiții, valori și repere.
 
Doamnelor și domnilor,

Istoria noastră și a acestei regiuni este legată nu de puţine ori de Marea Neagră. Prin particularitățile sale, ca punte între Europa și Asia, ca punct în care converg influențe culturale, interese economice și mize strategice, Marea Neagră a fost de-a lungul timpului, în multe momente istorice, o zonă fierbinte.

Anexarea Crimeii în 2014 de către Federația Rusă, cu încălcarea dreptului internațional, a marcat deteriorarea situației de securitate. I s-au adăugat alte provocări și evoluții strategice și militare care fac din această regiune din nou una fierbinte.
 
Ce se întâmplă în prezent la Marea Neagră nu mai este o chestiune locală și nu privește doar un echilibru regional. Evoluțiile din această zonă au efecte dincolo de granițele ei, au implicații asupra securității euro-atlantice, iar Marea Neagră este un punct cu greutate strategică.
 
Poziția României și opțiunile sale majore de securitate sunt cu atât mai mult decisive acum.
 
Atunci când am vorbit în Strategia Națională de Apărare despre o Românie puternică în Europa și în lume am avut în vedere inclusiv modul în care se definește și profilează țara noastră în această regiune complicată și în noua realitate geopolitică.
 
Ca parte a regiunii Mării Negre, România este în prezent un pilon de stabilitate, democrație şi securitate. Sunt avantaje reale şi trebuie să avem capacitatea de a le folosi pentru a ne consolida poziţia de membru NATO, de partener strategic credibil, în special în contextul global actual.
 
Dacă vom avea înţelepciunea, viziunea şi maturitatea politică de a construi un profil al unei Românii puternice, ţara noastră are nu numai potenţialul, ci şi toate şansele de a deveni un actor regional relevant.

Energiile noastre comune pot fi cel mai bine valorificate dacă sunt puse în slujba unui obiectiv, care să ne unească, un nou proiect de ţară. O astfel de viziune integratoare pentru România, pe care o putem contura prin consens, va avea nevoie de efortul și implicarea tuturor pentru a deveni realitate.
 
De aceea, mă bucur să vă văd aici, în număr atât de mare şi să simt puterea ataşamentului dumneavoastră pentru România, în acest moment festiv.
 
Doamnelor şi domnilor,
 
La Summitul NATO de la Varșovia, din luna iulie, s-a afirmat importanța strategică a Mării Negre pentru Alianță, similară celei a Mării Baltice și a Atlanticului de Nord.
 
Pentru prima dată, a fost adoptat un document aliat care prevede evaluarea politico-militară cu regularitate a mediului de securitate în această regiune.
 
La aceste decizii strategice cu relevanță majoră pentru securitatea României, se adaugă un pachet complex de măsuri de apărare în domeniile terestru, aerian și maritim, precum și o serie de opțiuni pe dimensiunile aeriană și navală pentru o prezență NATO în regiunea Mării Negre.
 
Alianța va continua să sprijine eforturile României și ale celorlalte țări riverane Mării Negre.
 
Prin noua postură consolidată de descurajare și apărare a NATO, teritoriul statelor membre este protejat împotriva oricăror amenințări, inclusiv la adresa liniilor de comunicații navale și a căilor maritime.
 
Ca Aliat activ implicat în demersurile și acțiunile NATO, România va urmări, în continuare, consolidarea securității și apărării pe dimensiunea maritimă. În anul 2017 vom continua exercițiile și activitățile de pregătire, la un nivel superior de complexitate, împreună cu Aliații și cu partenerii din regiunea Mării Negre. Este un obiectiv pe care l-am asumat și care a fost agreat la summitul de la Varșovia. Pentru a-și îndeplini misiunile, Forțele Navale Române au nevoie cu prioritate de dotări corespunzătoare și de creșterea nivelului de interoperabilitate.
 
Doamnelor și domnilor,
 
Sărbătoarea de azi vă este dedicată dumneavoastră, celor care slujesc cu cinste și onoare tradițiile și crezul marinei militare și civile. A fi marinar înseamnă pregătire continuă, eforturi și responsabilitate.
În numele meu și al statului român, adresez cele mai sincere și călduroase mulțumiri marinarilor militari și civili, lucrătorilor portuari și constructorilor de nave. Prin curajul, dăruirea și profesionalismul dumneavoastră, faceți cinste României!
 
Felicit marinarii din Forțele Navale și Garda de Coastă pentru profesionalismul dovedit în activitatea de zi cu zi, precum și în cadrul misiunilor internaționale și a exercițiilor desfășurate împreună cu partenerii și aliații NATO.
 
În același timp, un gând de sinceră și profundă recunoștință se îndreaptă astăzi către cei care și-au pus viața în pericol, îndeplinind cu credință misiunile primite.
Fie ca protectoarea marinarilor români, Sfânta Fecioară Maria, să vă însoțească și să vă ocrotească, oriunde veți fi!
 
La mulți ani și bun cart înainte!”, a declarat șeful statului pe faleza Cazino din Constanța.
 
De asemenea, și Gabriel Leș, ministrul Apărării Naționale a ținut un discurs cu ocazia Zilei Marinei:
 
„Este o adevărată onoare și bucurie să fiu astăzi alături de dumneavoastră la o sărbătoare cu asemenea tradiție, cum este Ziua Forțele Navale, celebrată încă de la începutul secolului trecut de români în Constanța și în alte orașe portuare ale țării.  
 
Doresc, înainte de toate, să transmit un mesaj de respect și apreciere tuturor celor care activează în cadrul comunității navale românești, marinari militari și civili, constructori navali și lucrători portuari, oameni  care și-au legat cariera și destinul de această cutezătoare și temerară profesie, purtând drapelul și renumele României pe mările și oceanele lumii.
 
Doresc să aduc în egală măsură, un omagiu eroilor căzuți la datorie din rândul marinarilor militari,  care odihnesc în pământul scump al ţării sau în adâncuri de ape, în semn de gratitudine pentru devotamentul
și sacrificiul săvârșite de ei pentru și în numele Patriei.
 
Gândurile noastre se îndreaptă astăzi și către cei care, departe de ţară, arborează Marele Pavoaz pe catarge, fiind cu inima şi gândul aici,
la Constanţa, unde se desfăşoară ceremonia dedicată tuturor marinarilor.
 
Vă simţim aproape, dragi militari ai Forțelor Navale Române, cu toate că sunteţi în misiuni la mii de mile distanţă de noi.
 
De asemenea, îi salut cu mare drag  pe membrii echipajului și pe cadeții Navei Școală „Mircea”, legendara navă-simbol a marinei române, atât de iubită și de români - care s-a întors în urmă cu o săptămână din marșul de instrucție, la timp pentru a putea participa la sărbătoarea de astăzi. Am fost deosebit de mândru că am putut acorda Bricului Mircea, la marcarea celor opt decenii de existență, titlul de ambasador onorific al României, pe care îl merită cu prisosință, ca una dintre cele mai vestite nave-școală din lume.
 
Doamnelor și Domnilor,
 
Poziția strategică a României la frontiera estică a NATO și a Uniunii Europene aduce deopotrivă oportunități, dar și provocări pentru armata noastră și pentru Forțele Navale, în special.  Regiunea Mării Negre, nu cu mult timp în urmă un spațiu care se afirma ca unul al cooperării și relațiilor cordiale între țările riverane, se transformă, din păcate, într-un spațiu al tensiunilor, al presiunilor, al riscurilor și amenințărilor, al conflictelor îngheţate, un spațiu de manifestare al agresiunilor din sfera hibridă.
 
Toate aceste noi realități au pus NATO în postura de a defini și adopta o serie de  măsuri proporționale de răspuns, cu caracter defensiv, care să reasigure ferm aliaţii din regiune şi să descurajeze orice potențială acţiune agresivă împotriva comunității euroatlantice.
 
România a participat activ la implementarea măsurilor de asigurare și adaptare decise la cel mai înalt nivel în Ţara Galilor şi Varşovia, menite să contribuie la consolidarea apărării colective a flancului estic aliat.
 
Mai mult, în iulie 2018, la Summit-ul Alianței de la Bruxelles, a fost reconfirmată importanţa strategică a Mării Negre pentru securitatea Alianţei, fapt ce a condus la adoptarea de decizii importante, precum cea privind găzduirea de către România a unei componente de comandă şi control terestre, de nivel de corp de armată, ca parte a Structurii de Forţe a NATO, demersurile de înființare a acestei structuri la Sibiu fiind în grafic.
 
Toate aceste componente asigură fundaţia pentru implementarea coerentă a descurajării şi apărării aliate  pe Flancul sudic şi estic al Alianţei.
 
De asemenea, nu putem vorbi despre securitate la Marea Neagră fără o relaţie transatlantică solidă, respectiv un parteneriat strategic solid cu SUA, ca fundament al securităţii şi apărării României. Eforturile SUA în regiune facilitează cu succes prezenţa înaintată a NATO pe flancul estic, respectiv operaționalizarea prezenței înaintate adaptate.
 
Contribuţia naţională la creşterea credibilităţii aliate a constat şi în alocarea a două procente din Produsul Intern Brut pentru apărare, începând cu anul 2017, conform principiului partajării echitabile a sarcinilor între aliați, din care 35 de procente sunt alocate achizițiilor, fapt ce va contribui în final la consolidarea statutului României ca factor de stabilitate în Regiunea Mării Negre. Armata României trebuie să fie pregătită să-și îndeplinească misiunile la nivelul de performanță cerut atât de mediul regional de securitate, cât și de așteptările populației, care are mare încredere în armata noastră.
 
Alocarea, pentru cel de al treilea an consecutiv, a două procente din PIB pentru bugetul MApN a permis lansarea unui ambițios program de achiziții pentru înzestrare, și vă asigur că acordăm toată atenția noastră derulării acestuia la capacitatea maximă.  
 
Suntem încrezători că, în viitorul apropiat, vom demara construcția corvetelor multifuncționale, cea mai mare investiție în modernizarea Forțelor Navale din ultimii ani. Vom da, astfel, posibilitatea marinarilor militari, care vor face parte din viitoarele echipajele ale corvetelor, de a se instrui și acționa la bordul unor nave de ultimă generație, la nivelul forțelor navale din Alianță.  Offset-ul aferent acestui program de achiziții va asigura și modernizarea fregatelor tip 22, ceea ce va duce la întărirea semnificativă a capacității operaționale a Forțelor Navale și va crește gradul de interoperabilitate cu structurile aliate de profil.
 
Forțele Navale au în derulare și alte programe de modernizare și înzestrare, unele lansate în 2019, altele care continuă în acest an, ceea ce va contribui la modernizarea tehnicii și a echipamentelor, revitalizarea navelor și platformelor navale, continuarea modernizării Centrului 39 Scafandri, dar și a sistemului integrat de comunicații și informatică. 
În același context aș menționa  Centrul de pregătire marinărească și sporturi nautice de la Palazu Mare, o structură importantă a Academiei dumneavoastră, unde se asigură inițierea și practica marinărească a studenților. Așa cum anunțam în urmă cu mai puțin de o lună, am dispus deja inițierea demersurilor pentru derularea unui program de modernizare și reabilitare atât a bazei nautice, cât și a celei sportive, a spațiilor de cazare și a infrastructurii de suport, pentru a putea oferi studenților dumneavoastră, precum și celor din instituțiile partenere din străinătate cu care colaborați, condiții de pregătire dintre cele mai bune. Vom face același lucru și în alte instituții de învățământ ale armatei noastre, pentru că investițiile în educație înseamnă investiții pentru viitor.
 
Așa cum spun de fiecare dată, cea mai de preț resursă a noastră este resursa umană, iar militarii noștri merită să se instruiască și să își îndeplinească misiunile în cele mai bune condiții, exploatând echipamente și tehnică de luptă performante, de ultimă generație.
 
Dragi marinari,
 
În anul 2019, Forțele Navale au luat parte, cu rezultate deosebite, la numeroase exerciții naționale și internaționale, în apele Mării Negre și nu numai. Forțele Navale Române și-au consolidat renumele prin participarea la misiunea Resolute Support, din Afganistan, dar și prin modul în care au condus exercițiile „Sea Shield” și „Poseidon”, care se află  în lista de exerciții a NATO, prin participarea la exercițiile din cadrul Black Sea Rotational Force - „Platinum Lion” și „Platinum Eagle”, precum și la exercițiul „Baltops”, cel mai mare exercițiu de desant amfibiu desfășurat de NATO în Marea Baltică. Nu în ultimul rând, doresc să amintesc participarea marinarilor la „Saber Guardian 2019”, un exercițiu emblematic pentru cooperarea cu celelalte structuri ale Armatei României, dar și cu armate din țări aliate.
 
NATO rămâne pentru România unul dintre pilonii principali ai politicii externe și de securitate. Angajamentul continuu al țării noastre și al Aliaților pentru securitatea și apărarea comună asigură credibilitatea și relevanța NATO, în beneficiul tuturor statelor membre, precum și pentru consolidarea securității europene și euro-atlantice. Suntem uniți de aceleași valori democratice, împărtășite de toți membri Alianței, alcătuind o comunitate puternică și unită, capabilă să răspundă tuturor amenințărilor, indiferent de tipul lor sau de zona de proveniență. Prin misiunile executate împreună cu partenerii noștri, Forțele Navale Române sunt un furnizor credibil de securitate pe flancul estic al NATO și UE.
 
De ziua Forţelor Navale Române vă mulţumesc tuturor celor care aţi ales să vă serviţi Patria ca amirali, ofițeri, maiștri militari, subofițeri, gradați și soldați, personal civil, atât celor aflați în activitate, cât și celor care au trecut în rezervă sau în retragere.
 
Vă transmit dumneavoastră, familiilor şi tuturor celor dragi dumneavoastră, urări de sănătate, aprecierea şi recunoştinţa mea şi a conducerii Ministerului Apărării Naţionale pentru dăruirea şi profesionalismul de care daţi dovadă, necontenit şi necondiţionat,
în serviciul patriei.
 
Vă urez „Bun cart înainte!”, înțelegând prin aceasta un viitor fast și plin de realizări pentru dumneavoastră și pentru Forțele Navale Române.
 
La mulţi ani, marinari!
La mulţi ani, români!
Trăiască România!”, a declarat ministrul Apărării Naționale la Ziua Marinei.
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu