Calin Rovinescu, presedintele si directorul Air Canada, se va retrage din funcție la inceputul anului urmator

Postat la: 16.10.2020 20:32

Compania aeriană canadiană Air Canada a anunţat vineri că preşedintele şi directorul său general, Călin Rovinescu, se va retrage din funcţie în data de 15 februarie 2021, după ce a condus compania timp de aproape 12 ani, transmite Reuters.

Directorul general adjunct şi directorul financiar de la Air Canada, Michael Rousseau îi va succeda în funcţie lui Călin Rovinescu, care este cel mai puternic executiv român din industria aviaţiei, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu .

"M-am bucurat de o relaţie unică şi foarte specială cu Air Canada timp de peste trei decenii. Mai mult decât orice altceva în cariera mea, sunt foarte mândru de transformarea companiei în ultimii 12 ani în care am făcut din Air Canada una din cele mai mari companii aeriene ale lumii şi un campion global pentru Canada", a declarat Călin Rovinescu.

Născut la Bucureşti în 1955, Călin Rovinescu a fost numit la conducerea Air Canada în luna aprilie 2009, după ce înainte a fost vicepreşedinte pentru corporate development and strategy şi director de restructurare la Air Canada.

În 2016, Călin Rovinescu, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Politehnica din Bucureşti, pentru contribuţiile la progresul industriei transportului aerian şi la "excelenţa guvernanţei corporatiste".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu