BUBUIE nervii in organizația PSD Giurgiu: Niculae Badalau, acuzat ca a favorizat plecarea unui deputat PSD

Postat la: 12.02.2019 15:40

Deputatul PSD de Giurgiu, Andrei Alexandru, și-a anunțat trecerea de la PSD la Pro România. Ulterior, liderul acestei organizații, Niculae Bădălău, l-a acuzat pe deputat că a plecat din cauza ”intereselor personale și de grup”. Replica pentru Niculae Bădălău vine din partea fostului ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, cel care susține că Niculae Bădălău este de vină pentru dezertările din PSD Giurgiu.

Citește și: Ministrul Bădălău, reacţie acidă la ultima 'dezertare' din partid: 'A plecat din PSD la fel de uşor cum a plecat din PNL'

”Constat cu mâhnire că ministrul Niculae Bădălau a ratat un moment prielnic în care putea să tacă şi totuşi nu a făcut-o, după plecarea din PSD a colegului şi prietenului meu, deputatul Andrei Alexandru!

Consider că reactia acidă a preşedintelui PSD Giurgiu este, cu atât mai deplasată cu cât o mare parte din vina plecării unui coleg atât de important, precum deputatul Andrei Alexandru, i se datorează, în mod evident.

Culmea ipocriziei este că Niculae Bădălău este cel care vorbeşte de dezertări, când el însuşi dacă îmi amintesc bine la un moment dat “liderul” unor așa zise mișcări in PSD, într-un moment în care unitatea PSD ar fi trebuit sa fie o prioritate politică şi o strategie esențială unei guvernări eficiente. Cred cu tărie că suntem datori electoratului giurgiuvean, care ne-a trimis în Parlament, dar aceeaşi oameni care ne-au învestit cu încrederea lor trebuie să ştie situația reală. Regret plecarea din PSD a deputatului de Giurgiu, Andrei Alexandru şi sunt sigur că decizia sa nu a fost deloc "una dominată de interese personale şi de grup, în detrimentul celor ale alegatorilor",  caracteristici care sunt mai degrabă specifice altor persoane care așa și-au construit cariera politica!”, arată Răzvan Cuc.

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu