Avram Iancu - primul om care a inotat pe Dunare de la izvoare pana la varsare; Patzaichin: A adus un plus de imagine Romaniei

Postat la: 16.09.2017 18:55

Polisportivul Avram Iancu a încheiat, sâmbătă după-amiază, la Sulina, cursa de 2.860 de kilometri de înot pe Dunăre și a devenit astfel primul om care a străbătut fluviul de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră fără costum de protecție și fără materiale ajutătoare.

189f3be5-2b39-4eb6-a550-c2b0aeaa9e69

''Efortul pe care l-a făcut a adus un imens plus de imagine pentru Delta Dunării și România, în anul în care se împlinesc 10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană'', a punctat campionul olimpic Ivan Patzaichin, la sosirea acestuia.

Și secretarul de stat din Ministerul Tineretului și Sportului, Cosmin Butuza, a apreciat performanța înotătorului.

"Suntem mândri de tine, Avram Iancu. Prin ceea ce ai făcut ești un ambasador al României. Ai demonstrat că, atunci când vrei ceva cu adevărat în viață, vei reuși. Ești un model pentru noi și îți mulțumim. Ne-ai făcut mândri că suntem români", a afirmat secretarul de stat.

Polisportivul din Petroșani, bibliotecar de profesie, și-a propus să facă această cursă după ce a recitit romanul ''Pilotul de pe Dunăre'', de Jules Verne. El a plecat pe data de 20 iunie din Donaueschingen, Germania, și și-a impus să înoate 50 de kilometri pe zi fără materiale ajutătoare și de protecție. Totodată, a dorit să-i încurajeze pe tineri să citească.

''Cea mai mare problemă a fost hipotermia, pentru că încerc să înot fără costum de protecție. În Germania și Austria, am avut foarte mult de furcă cu acest dușman. Apoi, cele 65 de baraje — 50 în Germania, 12 în Austria, unul în Slovacia și două în România — au fost din nou obstacole și la propriu, și la figurat'', a declarat pentru AGERPRES Avram Iancu.

Antrenamentele lui Avram Iancu pentru a face față hipotermiei și numărului mare de kilometri au început de mai mult timp, traversarea Canalului Mânecii de anul trecut, o premieră pentru un sportiv din România, putându-se număra printre ele. Pe lângă partea fizică, pregătirea pentru cursa care s-a încheiat sâmbătă a implicat și un alt gen de antrenamente.

''Dincolo de o condiție fizică desăvârșită, trebuie să găsesc energia necesară pe care o pot obține gândindu-mă la valori universal valabile, la tot ceea ce înseamnă frumos, la familia mea, la fetițele mele, la poporul meu, la compatrioții mei minunați care, de când am intrat în țară, m-au susținut într-un mod extraordinar'', a menționat el.

Întrebat dacă obiectivul acestei curse de a-i încuraja pe tineri să citească a fost atins, Avram Iancu a răspuns: ''Cu siguranță. (...) Cel puțin la biblioteca din Petroșani s-au dat toate exemplarele (din volumul 'Pilotul de pe Dunăre' — n.r.) și sunt semnale că sunt oameni care au început să citească cel puțin acest roman. Am fost surprins că unii oameni au compus poezii inspirați de această parcurgere a Dunării înot''.

În ceea ce privește următorul proiect, el a fost rezervat, susținând că deocamdată dorește să se refacă după cursă.

''Cine știe ce cărți voi mai citi la iarnă'', a afirmat bibliotecarul din Petroșani.

Născut pe data de 18 februarie 1976, în localitatea Petroșani, județul Hunedoara, Avram Iancu face sport de la vârsta de 10 ani. A fost campion al României la karate kyokushin, tineret, s-a clasat pe primele patru locuri la competițiile de triatlon la care a participat în perioada 1999 — 2013, a fost campion și vicecampion la competițiile de ciclism montan la care a participat în perioada 2011 — 2013 și s-a clasat printre primii trei concurenți la categoria lui de vârstă la competițiile de alergare montană din perioada 2013 — 2016.

Al doilea ca lungime din Europa, Dunărea este singurul fluviu de pe continent care curge de la vest la est. Izvorăște din Munții Pădurea Neagră, Germania, sub forma a două râuri numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel, la o altitudine de 1.241 de metri, și se unesc în Donaueschingen, la o altitudine de 678 de metri, în curtea castelului Furstenberg. Dunărea străbate zece țări — Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Ungaria, Republica Moldova, Slovacia, România, Ucraina și Serbia — și are afluenți în alte șapte țări. Trece de asemenea prin patru capitale — Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.

La capătul celor 2.860 de kilometri, se varsă în Marea Neagră prin trei brațe — Sfântu Gheorghe, Sulina și Chilia — care formează Rezervația Biosferei Delta Dunării România — Ucraina. Prin primele două brațe, Dunărea se varsă în Marea Neagră pe teritoriul României, în timp ce brațul Chilia constituie frontieră între cele două state, iar gura de vărsare a Dunării în mare se află pe teritoriu ucrainean.

Până în prezent, alte două persoane au reușit să străbată înot Dunărea, de la izvoare până la vărsarea în Marea Neagră. Primul este slovenul Martin Strel, care, în anul 2000, a înotat timp de 58 de zile în Dunăre, ajutându-se de un costum de neopren și labe de înot. Șase ani mai târziu, canadianca Mimi Huges a terminat același traseu, după 90 de zile, echipată cu un costum de neopren, dar fără labe de înot.

AGERPRES/(A, AS — autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Daniela Juncu)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu