Autonom Services, liderul pieței de leasing operațional și rent-a-car, va reveni in anii urmatori la bursa cu noi emisiuni de obligațiuni

Postat la: 04.12.2019 14:31

Autonom Services, liderul pieței de leasing operațional și rent-a-car, va reveni în anii următori la bursă cu noi emisiuni de obligațiuni, au declarat miercuri cei doi acționari ai companiei, Dan și Marius Ștefan, într-o conferință de presă după admiterea la tranzacționare pe piața locală, potrivit Mediafax.

"Am ajuns la un nivel în care putem spune că suntem un jucător, după ani în care ni s-a spus că suntem prea mici. De exemplu, din estimările noastre, suntem cel mai mare achizitor de mașini din România. O companie din Piatra Neamț. În fiecare an cumpărăm peste 3.000 de autoturisme de pasager. (…) În general când faci o emisiune se cheamă emisiunea numărul unu. Credem că dacă vom găsi în continuare posibilități de dezvoltare pe niște piețe pe care e mult de crescut, cu creștere sustenabilă și profit sustenabil, repetitibil an de an, ne finanțăm destul de mult", au precizat cei doi acționari ai companiei, Dan și Marius Ștefan.

Ei au notat că societatea putea să se dezvolte cu un ritm dublu de creștere în ultimii ani, însă nu s-a dorit să fie sacrificată profitabilitatea pentru o cotă de piață mai mare și să se creeze adițional probleme pe partea de operațiuni. 90% din serviciile oferite de Autonom sunt servicii pentru companii.

Obligațiunile emise în noiembrie, prin care Autonom Services a atras 20 de milioane de euro de la mai mulți investitori, sunt denominate în euro, sunt negarantate și neconvertibile, cu o maturitate de 5 ani, respectiv în data de 12 noiembrie 2024. Dobânda este fixă, de 4,45% pe an, plătibilă anual. Emisiunea cuprinde 20.000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 1.000 de euro, ceea ce înseamnă o valoare totală de 20 de milioane de euro.

Citește și: Adrian Năstase îndeamnă PSD să declanșeze RĂZBOIUL TOTAL împotriva lui Klaus Iohannis

Deși compania are datorii totale de aproape 100 milioane de euro, în contextul unei industrii ce consumă intensiv capital, emisiunea de obligațiuni a fost suprasubscrisă, iar mixul de investitori este unul echilibrat, după cum au precizat cei doi fondatori ai companiei. Printre aceștia se numără atât persoane fizice, cât și investitori instituționali precum Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu o finanțare de 4,5 milioane de euro, fonduri deschise de investiții, bănci, SIF-uri, din care SIF Moldova (SIF2) este unul menționat, precum și societăți de asigurări și fonduri de obligațiuni.

În industria din SUA în care activează Autonom, circa 99% din nevoile de finanțare ale companiilor medii sau mari sunt asigurate prin emisiuni de obligațiuni, fapt ce i-a determinat pe acționari să acceseze astfel de instrumente de finanțare.

Autonom este de asemenea liderul pieței de tractări din România, de serviciile companiei beneficiind 50.000 de mașini pe bază de abonament lunar.

Conducerea Autonom se uită să achiziționeze și alte companii în mod constant, însă pe criterii de sustenabilitate și nu doar pentru a aduna cotă de piață, au mai spus acționarii companiei. Banii atrași din obligațiuni vor fi folosiți și în acest scop, deși majoritatea banilor se vor duce în achiziția de noi mașini și plata maturităților existente.

Dan Ștefan a precizat că firma nu are în vedere o listare și că filosofia companiei este ca, deocamdată, Autonom să fie o companie privată.

"În filosofia noastră deocamdată este să fim o companie privată. Avem o viziune de family business. Nu ne dorim pe core-ul companiei să facem o listare. Investitorii noștri instituționali, în frunte cu BERD-ul, și-au exprimat de mai mult timp interesul și chiar preferința de a intra în acționariat. Chiar dacă nu ne-am lista, să avem un partener cheie. Dar noi ne dorim momentam să păstrăm această companie privată, pentru că avem o viziune antreprenorială, facem tot felul de lucruri noi, credem că pentru a ne pune în lucru viziunea, de a ne mișca mai repede, ni se potrivește mai bine să fim companie privată. Companiile publice au o tendință destul de puternică, peste tot în lume, să se uite și să fie obsedate cu rezultatele trimestriale, de multe ori în detrimentul dezvoltării pe termen lung. Bineînțeles că avem guvernanță corporativă, cu board, ne audităm cu big four de 8 ani. (…) Deci înțelegem mecanismul, credem că se potrivește foarte bine, nu avem acum intenție pe termen mediu să facem noi un pas în direcția asta. Credem că obligațiunile sunt un pas foarte potrivit", a spus el.

Cei doi acționari ai Autonom Services au mai spus că mai multe societăți au început procesul de emisiune de obligațiuni după discuții purtate cu ei. Unii își fac planuri pentru o ofertă în 2021, a spus Marius Ștefan.

Anul acesta a fost unul aglomerat la BVB din punctul de vedere al emisiunilor de obligațiuni și unul sărac în ceea ce privește emisiunile de acțiuni. În acest an au avut loc 14 emisiuni de obligațiuni și o singură listare, în timp ce în anii anteriori au fost aduse pe piața principală a BVB companii mai mari, de creștere, precum Digi Communications, compania mamă a RCS & RDS, respectiv compania MedLife.

Totodată, în decembrie ar urma să mai aibă loc încă alte trei admiteri la tranzacționare de titluri obligatare. Una dintre acestea va fi realizată de BCR, a doua bancă după dimensiunea activelor din România, potrivit Ziarului Financiar.

Vârsta medie a flotei Autonom se situează sub doi ani, iar compania va urmări în anii următori și trecerea pe autoturisme electrice și hibride, odată ce acestea vor deveni viabile din punct de vedere economic, moment estimat de marii producători auto din lume în 2021.

Autonom Services și-a început activitatea în anul 2006, în Piatra-Neamț, fiind orientată spre sectorul de rent-a-car (închiriere autovehicule pe termen scurt), oferind servicii preponderent către persoane fizice. Societatea s-a extins rapid, inițial în zona Moldovei, în 2006, și ulterior în majoritatea orașelor mari din țară, în perioada 2007 – 2008, ajungând să fie singura societate de profil cu acoperire extinsă la nivel național.

În prezent, Autonom Services are peste 500 de angajati, o flotă de peste 9.000 de autoturisme, peste 40 de agentii în peste 30 de orașe din România, precum și în Ungaria (2 agenții) și Serbia (1 agenție).

Antreprenorii Marius și Dan Stefan sunt cei doi proprietari ai Autonom Services.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu