Warning: session_start(): open(/home/epolitic/public_html/.tmp/sess_khnf2287bo2ot30hvon37aasg2, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/epolitic/public_html/.includes/init/session.php on line 12
Au tras euro la imprimanta și au crezut ca nu ii prinde nimeni: Falsificatorii au ajuns in arest la domiciliu

Au tras euro la imprimanta și au crezut ca nu ii prinde nimeni: Falsificatorii au ajuns in arest la domiciliu

Postat la: 17.10.2020 23:24

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vaslui, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au prins în flagrant delict două persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prin mijloace frauduloase, acestea fiind reţinute şi ulterior plasate în arest la domiciliu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, este vorba despre un bărbat de 29 de ani, din comuna vasluiană Muntenii de Jos şi o femeie de 21 de ani, din comuna Prisăcani, judeţul Iaşi, care locuiau fără forme legale în municipiul Vaslui, scrie agerpres.ro.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

"În urma derulării acţiunii de prindere în flagrant, au fost găsite şi ridicate în vederea cercetării 12 bancnote ce prezintă suspiciuni de contrafacere, în cupiură de 100 euro, ce prezentau aceeaşi serie. Totodată, au fost identificate şi sisteme informatice folosite la derularea activităţii infracţionale sau obţinute ca urmare a acesteia. Din cercetări a rezultat că cele două persoane s-au folosit de anunţuri de mică publicitate postate de persoanele vătămate pe reţele de socializare şi le-au contactat în vederea cumpărării unor sisteme informatice de tip laptop. Ca plată au fost folosite bancnote ce prezintă suspiciuni de contrafacere, în cupiură de 100 euro. Cei doi au reuşit să înşele astfel două persoane vătămate din judeţul Vaslui", se arată în comunicatul IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, falsificare de monede şi punere în circulaţie de valori falsificate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor două persoane.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu .

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu