Atacul cu cutitul de la Manchester, legat 'mai degraba de probleme de sanatate mintala'

Postat la: 12.10.2019 23:00

Atacul cu cuţitul de vineri din oraşul englez Manchester în urma căruia au fost rănite patru persoane a fost legat "mai degrabă de probleme de sănătate mintală" decât comis din motive politice sau religioase, a declarat primarul oraşului, relatează dpa, potrivit Agerpres.

"La acest moment, pare să fie mai degrabă legat de probleme de sănătate mintală decât motivat politic sau religios; dar bineînţeles trebuie să-i permitem poliţiei să-şi efectueze ancheta şi să fim deschişi la orice rezultate până când această activitate este încheiată", a spus primarul Andy Burnham, potrivit Press Association. 

El a adăugat că atacul pare să fie un incident izolat.

Citește și: Ofensiva turcă în Siria: Cel puțin nouă civili 'executaţi' de rebeli pro-turci

Un bărbat de circa 40 de ani a fost arestat sâmbătă la mall-ul Arndale pentru acuzaţii de terorism. Potrivit PA, oficiali din serviciile de combatere a terorismului conduc ancheta, deşi în acest caz nu au fost identificate motive politice, religioase sau ideologice. 

Poliţia a efectuat o percheziţie la domiciliul bărbatului în cadrul investigaţiei. 

Două femei şi un bărbat au fost spitalizaţi cu răni prin înjunghiere după atac, potrivit poliţiei. O femeie care nu a fost înjunghiată a fost tratată de paramedici şi nu a fost transportată la spital. 

Un bărbat de 25 de ani a fost arestat şi mai târziu acuzat de o infracţiune legată de terorism după un atac cu cuţitul în seara de Revelion a anului trecut la staţia Victoria din Manchester, unde a rănit trei persoane.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu