Atac la o casa de amanet din Bucuresti. Atacatorul este din Constanta. Ce lucra acesta

Postat la: 15.02.2020 07:24

 
Aseară, în jurul orei 20.00, printr-un apel la 112, a fost anunţat un incident în zona Piaţa Iancului, în faţa unei case de amanet, din Bucureşti.

Câteva persoane aflate în zonă au imobilizat un bărbat, care a atacat casiera.

Un echipaj de poliție aflat în zonă a intervenit de urgență. Agresorul a fost condus la sediul secției 8.

Din primele date a rezultat ca la momentul închiderii casei de amanet, casiera a fost atacată cu o armă.

Asupra bărbatului imobilizat ar fi fost găsit un pistol de tip airsoft.

Bărbatul a folosit pistolul cu bile încercând să pătrundă în incinta casei de amanet. A aşteptat să se stingă lumina şi a intrat peste casieră, apoi a tras în ea. Femeia a căzut. Oamenii din zonă au sărit să-l prindă. 

Casiera a primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind apoi transportată la Spitalul Floreasca. A suferit un atac de panică.

Cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată

Ceea ce se ştie până la acest moment despre agresor este că are 45 de ani, este marinar, din Constanţa, şi se pare că era beat în timpul atacului.

Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu