Astazi este ziua internationala pentru protectia stratului de ozon

Postat la: 16.09.2017 00:10

În fiecare an, la data de 16 septembrie, este marcată Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon, informează Agerpres.ro 
 
În 1994, cea de-a 49-a sesiune a Adunării Generale ONU, prin rezoluția nr. 49/114, a proclamat ziua de 16 septembrie drept Ziua internațională pentru protecția stratului de ozon, marcând astfel semnarea în 1987 a Protocolului de la Montreal privind interzicerea substanțelor care diminuează stratul de ozon, se arată pe site-ul oficial al ONU. În acest context, toate statele lumii au fost invitate să marcheze această zi prin diverse acțiuni în concordanță cu obiectivul principal al Protocolului și a Amendamentelor sale.
 
Protocolul de la Montreal a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989. Acesta a inclus o dispoziție de ajustare unică, care a permis părților să răspundă rapid la noile informații științifice și să accelereze reducerile necesare privind substanțele chimice care fac obiectul protocolului. Aceste ajustări s-au aplicat în mod automat tuturor țărilor care au ratificat protocolul. De la adoptarea sa inițială, Protocolul de la Montreal a fost amendat de patru ori: 1990 (Londra), 1992 (Copenhaga), 1997 (Montreal) și 1999 (Beijing), potrivit ozone.unep.org. Dacă, în 1987, nu erau decât 24 de țări semnatare ale Protocolului, astăzi numărul lor se ridică la 198. Efortul global pentru refacerea stratului de ozon este remarcabil. Până în 2010, au fost scoase din producție și uz 98% de substanțe cu potențial mare de distrugere a ozonului, fiind elaborate alternative în acest sens.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu