Aspecte de neconstitutionalitate identificate in legea de modificare a Codului Penal

Postat la: 13.07.2018 11:40

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie transmite că, la nivelul instituției a fost finalizată analiza aspectelor de neconstituționalitate identificate în cuprinsul legii de modificare și completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, documentul sintetizând observațiile primite de la unitățile și structurile specializate de parchet din cadrul Ministerului Public.

Potrivit sursei citate, având în vedere modul în care au fost adoptate o serie de modificări ale Codului penal și Codului de procedură penală, fără a fi luate în considerare observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale, analiza realizată în cadrul Ministerului Public a fost înaintată subiecților cu drept de sesizare a Curții Constituționale.

Analiza aspectelor de neconstituționalitate identificate în cuprinsul legii de modificare și completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal poate fi citită în secțiunea Document. 
 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu