Arta napolitana a prepararii pizza a intrat in patrimoniul imaterial al umanitații

Postat la: 07.12.2017 11:24

Arta napolitană a preparării pizza, așa-numita pizzaiolo, a intrat joi în patrimoniul imaterial al umanității, alături de alte comori culturale precum decorația murală tradițională saudită realizată de femei, potrivit UNESCO, relatează AFP.

2d38453d-7961-446c-9545-4cae271fba7b

Comitetul ad hoc al UNESCO s-a reunit pe insula sud-coreeană Jeju pentru a examina 34 de solicitări de înscriere pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural al umanității.

Această înscriere este una simbolică, dar conferă o anumită vizibilitate și eforturile susținătorilor artei pizza napolitane au dat roade.

Două milioane de persoane au semnat o "petiție mondială" pentru a susține înscrierea în patrimoniul imaterial al umanității, a declarat Sergio Miccia, președintele asociației pizzarilor napolitani.

Dincolo de abilitatea mișcărilor, este vorba despre un "savoir-faire culinar" care asociază "cântecele, zâmbetul, tehnica și spectacolul" care datează din secolul al XVI-lea, se subliniază în dosarul candidaturii italiene.

"Victorie!", a reacționat pe Twitter Maurizio Martina, ministrul italian al agriculturii. "Un nou pas pentru protejarea moștenirii gastronomice și viticole a Italiei".

Pecoraro Scano, fost ministru al agriculturii prezent la Jeju, a postat pe aceeași rețea de socializare: "Viață lungă artei napolitane a preparării pizza".

Lista creată în 2003 conține deja 365 de intrări, reprezentând tradiții, forme de artă sau dansuri, precum celebru flamenco spaniol.

Aceasta va crește și prin includerea Al-Qatt Al-Asiri, numele unei forme de artă tradițională practicate în regiunea saudită Asir de către femei care decorează pereții.

De asemenea, este recunoscută așa-numita "shital pati" din Bangladesh, fabricarea tradițională a cuverturilor țesute din trestie.

Tradițiile culturale imateriale amenințate cu dispariția au fost înscrise pe o listă de salvare de urgență, care le permite statelor "să mobilizeze cooperarea și asistența internațională necesare" pentru a le proteja.

Limbajul fluierat din Turcia, un mod de comunicare amenințat de evoluții tehnologice și socio-economice, va face și el parte din acest patrimoniu, la fel ca și Taskiwin-ul marocan, un dans marțial din Munții Atlas care constă pentru practicanții săi în mișcarea umerilor pe ritmul tamburinelor și al fluierelor.

Potrivit UNESCO, această practică este amenințată în special de mondializare și denigrarea crescândă de către tineri a practicilor patriomoniale tradiționale.

La reuniunea din Coreea a fost inclus în patrimoniul imaterial cultural al UNESCO și Mărțișorul, obicei tradițional pre-creștin care se întinde azi pe teritoriul mai multor țări din zona balcanică, din Republica Moldova, până în zona Macedonia.

AGERPRES/(AS — autor: Florin Ștefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu