Aproximativ 60 de angajați din muzeele publice protesteaza in fața Muzeului Național de Istorie a Romaniei

Postat la: 20.05.2017 13:25

Circa 60 de angajați din muzeele publice protestează în fața Muzeului Național de Istorie a României, nemulțumiți de "caracterul discriminatoriu" al OUG 2/2017 și de proiectul de Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

4783b513-263f-4f46-a673-9eeb0824efa7

Acești au pancarte pe care scrie "Suntem muzeu nu CAP-eu", "Cercetare fără bilet de voie", "Nu respectați patrimoniul = nu respectați neamul", "35 de ani muzeograf=1350 pensie", "Rușineeee! Va bateți joc de istorie" și scandează "Muzeele nu sunt de rangul trei".

Potrivit lui Decebal Vleja, președintele sindicatului Muzeului Național de Istorie, numărul redus de participanți la protest se datorează faptului că în muzee sâmbătă se lucrează. În jurul orei 14:00, protestatarii vor pleca spre Ministerul Culturii, însă Vleja a precizat, pentru AGERPRES, că nu se așteaptă să intre la discuții cu vreun oficial.

Într-un comunicat de presă remis AGERPRES de Cartel Alfa, sindicaliștii atrăgeau atenția "asupra celor 5.500 de salariați la nivel național din muzeele publice și din instituțiile ce gestionează patrimoniul cultural național (muzeografi, restauratori, conservatori, educatori muzeali, cercetători, investigatori, personal auxiliar), care reprezintă o categorie profesională ignorată de toate măririle salariale, discriminată abuziv și ostentativ de OUG 2/2017, buimăcită și mai tare de OUG 43, ce creează dezechilibre și frustrări majore. Proiectul de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice plasează această categorie importantă de bugetari într-o poziție discriminatorie, nedreaptă și injustă. Patrimoniul este considerat chestiune de securitate națională, dar slujitorii lui sunt condamnați la sărăcie, boli profesionale, condiții de lucru, de cele mai multe ori greu de imaginat în lumea civilizată. De cele mai multe ori, personalul din muzee este măcinat de boli profesionale specifice, ultimii ani înregistrând chiar o serie de decese, din rândul mai ales al conservatorilor și restauratorilor, pe fondul unei injuste recunoașteri sociale și a unei salarizări aproape de minimul pe economie'.

Manifestanții vor staționa în fața sediului Ministerului Culturii și Identității Naționale între orele 15:00 — 16:30, prezentându-și revendicările.

Pe lista revendicărilor celor care activează în domeniu se află, printre altele: realizarea unei grile de salarizare, pentru personalul bugetar din muzee, care să aibă la bază o analiză corectă și transparentă a întregii situații actuale; renunțarea la diferențele de salarizare existente și preconizate între personalul angajat în muzeele naționale și restul instituțiilor muzeale din România; principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; principiul importanței sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activității și nivelul studiilor.

AGERPRES/(AS — autor: Cătălin Trandafir, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Anda Badea)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu