Anunt important pentru actionarii Transgaz SA, cu privire la plata dividendelor

Postat la: 07.12.2018 18:40

 
În conformitate cu prevederile Hotărârii nr.7 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor din data de 03.12.2018 Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA, cu sediul în Mediaș, P-ța C.I.Motaș nr.1, jud. Sibiu, anunță plata dividendelor distribuite /redistribuite din sume înregistrate în conturile “rezultat reportat” și/sau “alte rezerve” , prin intermediul Depozitarului Central SA și BRD Groupe Societe Generale – agentul de plată desemnat, începând cu data de 28 decembrie 2018 (data plății), pentru acționarii înregistrați la data de înregistrare 19 decembrie 2018. Data „ex-date” stabilită de Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor este de 18.12.2018.

Dividendul brut este de 1,14 lei/acțiune, iar impozitul pe dividende în cotă de 5% va fi reținut la sursă și virat la bugetul statului. În situația în care acționarii nerezidenți fac dovada faptului că pot beneficia de o cotă mai favorabilă de impozitare, se vor aplica reținerile de impozit conform prevederilor convențiilor de evitare a dublei impuneri încheiate cu Statul Român în acest sens.

Pentru determinarea impozitului pe dividende se au în vedere și alte prevederi ale Codului Fiscal. Plata dividendelor nete cuvenite acționarilor SNTGN Transgaz SA este supusă prevederilor legale generale în materia prescripției, fiind prescriptibilă în termen de 3 (trei) ani de la data plății. Perioada de derulare a plății dividendelor distribuite conform Hotărârii AGOA nr.7 din 03.12.2018 este 28 decembrie 2018 - 28 decembrie 2021, ultima zi de plată. Tarifele Depozitarului Central SA precum și comisioanele bancare percepute de BRD Groupe Societe Generale pentru plata dividendelor nete sunt suportate de către SNTGN Transgaz SA.

Modalitățile de plată sunt următoarele:

1. prin intermediul Depozitarului Central (DC) – pentru acționarii ale căror interese sunt reprezentate de Participanți (Bănci Custode sau Brokeri) la Sistemul de compensare-decontare și registru al Depozitarului Central;

2. prin intermediul Depozitarului Central (DC) - pentru acționarii care se adresează direct Depozitarului Central;

3. prin BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, agent de plată desemnat de TRANSGAZ pentru acționarii care nu au cont deschis la un Participant.

 Procedurile de plată sunt similare cu cele ale plății dividendelor aferente anului financiar 2017 și sunt disponibile pe site-ul societății la adresa www.transgaz.ro/ Informații investitori/ Dividende.

Notă: Acționarii care au conturi la Participanți, nu își pot ridica dividendele în numerar/virament de la ghișeele BRD.

Pentru a beneficia de prevederile legale aplicabile:
  • fondurilor de pensii, respectiv scutirea de la plata impozitului pe dividende, în conformitate cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, Participanții (Bancă Custode sau Broker) care au în portofoliu clienți fonduri de pensii, vor transmite, până la data de 20.12.2018, către SNTGN Transgaz SA o listă cu aceștia, însoțită de toate documentele legale care atestă calitatea de fonduri de pensii a acestora.
  • fondurilor de investiții fără personalitate juridică - clienți din portofoliul Participanților/Societăților de Administrare a Investițiilor, aceștia vor transmite până la data de 20.12.2018, următoarele documente:

 Declarație pe proprie răspundere semnată de reprezentantul legal/persoana autorizată să reprezinte fondul de investiții care să cuprindă cel puțin următoarele informații: - fondul nu are o organizare de sine stătătoare sau patrimoniu propriu; - fondul nu are personalitate juridică; - datele de identificare ale fondului astfel cum este evidențiat în Registrul Acționarilor Transgaz; - denumirea completă a fondului deschis/închis de investiții; - numărul de înregistrare în Registrul Instrumentelor și Investițiilor financiare;

 Copie a actului de identitate a reprezentantului legal/persoanei autorizate să reprezinte fondul de investiții, în termen de valabilitate;

 Copie document relevant din care să rezulte calitatea celui care semnează declarația de reprezentant legal/persoană autorizată să reprezinte fondul de investiții;

 Copie după atestatul eliberat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
  • acționarilor nerezidenți care au sau nu au cont deschis la un Participant (Bancă Custode sau Broker), respectiv aplicarea prevederilor mai favorabile ale Convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și țara lor de rezidență sau a prevederilor mai favorabile aplicabile fondurilor de pensii nerezidente (astfel cum sunt ele definite în legislația statului membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele AELS), în conformitate cu Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, vor depune Certificatul de rezidență fiscală pentru anul în care are loc plata dividendelor, în termen de valabilitate, în original sau copie legalizată, apostilat/supralegalizat, dacă este cazul, însoțit/ă de traducerea autorizată, precum și detalii de contact pentru eventuale clarificări asupra acestora, până la data de 20 decembrie 2018 pentru plata dividendelor cu aplicarea cotei de impozit cea mai favorabilă la data plății, la sediul SNTGN Transgaz SA Mediaș, P-ța. C.I.Motaș nr.1, cod 551130, Mediaș, jud. Sibiu.

Documentele menționate mai sus pot fi transmise prin e-mail la: relatii.investitori@transgaz.ro , prin fax la 0269803407 sau prin poștă la sediul Transgaz, str. C.I. Motaș nr. 1, cod 551130, Medias, Sibiu cu mențiunea ” În atenția Serviciului Relații cu Investitorii”. 

În cazul tuturor documentelor mai sus menționate, în situația în care acestea au fost transmise pentru plata dividendelor aferente exercițiului financiar 2017, participantul va transmite doar o listă a clienților săi, însoțită de o declarație pe proprie răspundere semnată de reprezentantul legal/persoana autorizată să reprezinte fondurile, prin care să ateste valabilitatea documentelor anterior transmise.

Pentru relații suplimentare privind plata dividendelor ne puteți contacta la adresa de e-mail relatii.investitori@transgaz.ro, tel. 0269803217; 0269803216; 0269803103 sau fax. 0269803407

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu