Antrenorul Simonei Halep dezvaluie cum s-a pregatit meciul cu Serena Wiliams: atunci am inceput sa credem

Postat la: 13.07.2019 20:24

Antrenorul Simonei Halep, Daniel Dobre, a declarat, sâmbătă, că nu este numai meritul lui în succesul jucătoarei române la Wimbledon şi i-a enumerat pe Teo Cercel şi pe fostul antrenor al Simonei Darren Cahill ca având o contribuţie importantă la trofeul cucerit.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul prezidențiabililor: surprize în topul încrederii

"Este incredibil, nu atât victoria, ci modul cum a jucat, cum a crezut în jocul ei, modul în care nu a aşteptat greşelile adversarei, modul cum a servit în momentele importante. Pe de altă parte, nu este numai victoria mea, suntem o echipă mare, foarte important a fost în opinia mea Teo Cercel, preparatorul fizic care colaborează de mult timp cu Simona. Pe de altă parte, l-am avut pe Darren care ne-a ajutat atât de mult şi nu am cuvinte pentru ceea ce a făcut, domnul Ţiriac ne-a susţinut şi el. Dar Simona a fost cea mai importantă, este atât de independentă şi poate face lucruri mari singură. Am crezut că poate câştiga turneul după meciul cu Azarenka, care jucase atât de bine. După meciul cu Azarenka am început să credem", a declarat Dobre, la Eurosport.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu