Alina Gorghiu intervine in razboiul dintre 'Al Capone' și 'șeful FBI': 'Punem pariu ca PSD nu va depune moțiune de cenzura pana la sfarșitul legislaturii?!'

Postat la: 04.12.2019 20:16

Senatorul social-democrat Eugen Teodorovici a anunţat, luni, în plen, depunerea moţiunii simple intitulate „Guvernarea PNL, numele tău este austeritate”, acțiunea care îl vizează pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu. În acest context, senatorul PNL Alina Gorghiu propune un pariu pe Facebook, ea susținând că PSD nu va depune depune moțiune de cenzură până la sfârșitul legislaturii.

Guvernul Orban, la un pas să înregistreze o premieră: Legea bugetului pe 2020 riscă să ajungă pe masa CCR - Avertismentul lui Toni Neacșu

„Punem pariu că PSD nu va depune moțiune de cenzură până la sfârșitul legislaturii?!

Argumentele: nu au pentru ce, nu au de ce și nu vor găsi aliați politici. Pe scurt, o astfel de acțiune a PSD este sortită eșecului de la bun început. De ce? Trebuie doar să observi degringolada din acest partid și vei înțelege.

Cum altfel să vii, la nici măcar o lună de la învestirea noului guvern, cu o moțiune împotriva ministrului de Finanțe, Florin Cîțu?

Pentru a spune ce? Că poți da tu, PSD, copy-paste din postările unui politician? E prea de tot! Nu acesta este obiectivul unei moțiuni!

Dacă PSD a intenționat, însă, o manevră sau o platformă de comunicare, pentru a nu pierde și așa interesul din ce în ce mai anemic al susținătorilor săi, a greșit. Pentru că nu fac decât să confirme că nu mai au cum să ascundă dezastrul lăsat în urma propriei guvernări, că scandalul continuu pentru putere este ca la el acasă în interiorul PSD, dar și că reforma mult dorită de electoratul lor este utopie”, scrie Gorghiu pe Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu