AEP paseaza mingea la ambasadori: 'Misiunile diplomatice pot propune MAE infiintarea de sectii de votare'

Postat la: 13.09.2019 05:56

Misiunile diplomatice pot propune Ministerului Afacerilor Externe (MAE), începând de joi, înfiinţarea de secţii de votare în străinătate, proces care se va încheia pe data de 19 octombrie, a anunţat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mituleţu-Buică, potrivit Agerpres.

Citește și: Liviu Dragnea, la prima apariție publică după încătușare! Cum arată fostul lider PSD

"Începând de astăzi, 12 septembrie, misiunile diplomatice - ambasade, oficii consulare - pot propune MAE înfiinţarea de secţii de votare şi finalitatea acestui proces este 19 octombrie, cu 20 de zile înaintea votării, astfel încât aceste 20 de zile să asigure o transparenţă, o mapare pe site-ul AEP, pe state, ţări, localităţi, ca cetăţenii să fie informaţi în aceste 20 de zile cu privire la cea mai apropiată secţie de votare la care se pot prezenta la vot pe timpul celor trei zile - vineri, de la ora 12,00 până la ora 21,00, cu posibilitatea extinderii procesului de votare la 23,59, în cazul în care sunt cetăţeni în afara secţiei de votare. În aceeaşi procedură, în ziua de sâmbătă, ca vot anticipat, ora 7,00 şi până la ora 21,00, cu posibilitatea prelungirii secţiei de votare până la 23,59. Duminică, ziua votării ca şi în ţară: 7,00 - 21,00, cu posibilitatea prelungirii votării până la ora 23,59, astfel încât să ne asigurăm că până la finalitatea procesului de votare îşi vor exercita dreptul de vot cât mai mulţi cetăţeni şi nu vor exista cozi sau persoane la uşa secţiei de votare care nu vor vota. Duminică, ora 23,59, fiind ultimul moment în care îşi poate exercita dreptul de vot un cetăţean în străinătate, cu menţiunea ora statului gazdă în care se desfăşoară votarea", a explicat Buică.

Citește și: Cutremur pe scena politică! Dezvăluirea făcută de Radu Cristescu

Potrivit preşedintelui AEP, secţiile de votare se înfiinţează, în primul rând, acolo unde sunt "peste 100" de cetăţeni pe localităţi sau grupuri de localităţi, iar acolo unde se înfiinţează la propunerea misiunilor diplomatice, există o listă de mai multe documente pe care trebuie să le prezinte MAE, iar MAE trebuie să le prezinte AEP pentru înfiinţarea fiecărei secţii de votare.

"Lista secţiilor de votare finală va fi adusă la cunoştinţă pe data de 21 octombrie, la trei zile după finalizarea procesului de înfiinţare şi propunere a secţiilor de votare", a subliniat Buică.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu