Orban nu poate da o dată pentru alegeri. Campaniile pentru locale și parlamentare, posibil în paralel

Postat la: 19.02.2020 09:49

Campaniile pentru alegerile locale și parlamentare s-ar putea desfășura în paralel, iar datele celor două scrutine ar putea fi foarte apropiate, a declarat, marți seară, premierul desemnat Ludovic Orban, fără a da, însă, o dată certă.

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seară, întrebat de jurnaliști dacă alegerile locale vor avea loc simultan cu cele parlamentare sau vor avea date diferite, că nu se poate pronunța asupra unei date pentru alegerile parlamentare, relatează Mediafax.

„Deocamdată nu avem să ne pronunțăm decât la o posibilă dată pentru organizarea alegerilor locale. Orice fel de previziune legată de data alegerilor parlamentare nu poate fi făcută astăzi. Din momentul în care se vor întruni condițiile constituționale care să permită președintelui să dizolve Parlamentul putem face o predicție corectă, chiar să anunțăm data alegerilor parlamentare", a spus Orban.

Întrebat în continuare dacă din punct de vedere logistic ar fi preferabil ca cele două scrutine să fie separate, Orban a spus că „e posibil ca alegerile să fie foarte apropiate". „E posibil să se desfășoare în paralel cele două campanii și e posibil ca alegerile să fie foarte apropiate", a spus el. Ludovic Orban a participat marți seara la un eveniment organizat de Asociația Comunelor din România (ACoR).

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu