Iohannis vrea alegeri locale in 2 tururi: Amenintarea PSD cu motiune de cenzura nu sperie pe nimeni. Ar fi primul pas spre anticipate

Postat la: 10.12.2019 15:29

Presedintele Klaus Iohannis a declarat marti, intr-o discutie cu jurnalistii, ca revenirea la alegeri locale in doua tururi este o chestiune oportuna si asteptata de romani, ceea ce legitimeaza dorinta Guvernului Orban de a-si asuma raspunderea pe pachetul de legi electorale.

Intrebat de amenintarea presedintelui PSD Marcel Ciolacu cu motiunea de cenzura daca liberalii duc pana la capat demersul, Iohannis a spus ca e dreptul social-democratilor sa o faca.

"Este dreptul constitutional al grupului PSD sa depuna motiune de cenzura, dar in acelasi timp sa fim constienti de faptul ca acest guvern minoritar e hotarat si doreste sa adopte legislatia care e si necesara, si oportuna si asteptata de romani. Cred ca se va evalua foarte bine riscul, dar faptul ca PSD ameninta cu motiune de cenzura nu sperie pe nimeni", a spus Iohannis.

La remarca jurnalistilor ca cei de la UDMR au anuntat ca ar sustine un astfel de demers, presedintele a raspuns: "Da, toata lumea se anunta interesata de lucruri care atrag atentie".

Seful statului a punctat ca si daca s-ar ajunge la demiterea Guvernului Orban prin motiune de cenzura, asta ar reprezenta primul pas in declansarea alegerilor anticipate. "Daca prin anagajarea raspunderii Guverul Orban pica, acesta este primul pas spre anticipate. Daca se vor realiza sau nu e o chestiune care se va vedea la acel moment", a mai spus Iohannis.

 

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu