Cozmin Gușă: Statul paralel vrea să joace! Din nefericire, Dan Barna are șanse la Președinție

Postat la: 14.07.2019 09:22

USR, o creație a fostului "stat paralel" ghidonat de Florian Coldea, a folosit la Congres o sumă de clișee și elemente din epoca de consum pentru a atrage tinerii. Este concluzia trasă de Cozmin Gușă, într-o intervenție la Realitatea Românească. Iar felul cum involuează PSD și cum se poziționează PNL în jocul la prezidențiale va oferi USR posibilitatea de a accede în turul doi, a notat consultantul politic.

Cozmin Gușă a declarat că: "m-aș fi bucurat să fi salutat un partid nou. Am încercat să fac și eu așa ceva prin 2005, 2006, 2007, numai că statul paralel al lui Coldea, șeful domnului Barna devenise deja suficient de puternic pentru ca să nu permită manifestări non-cazone, adică eu știu cu ce m-am luptat atunci, știu cât de mult au suferit colegii mei din toate filialele din țară, poate au uitat telespectatorii PARTIDUL INIȚIATIVA NAȚIONALĂ, un partid de tineri, mai tineri decât este Dan Barna astăzi, dar nu a fost voie de la stăpânire, că asta era teamaȚ.

Consultantul politic este de părere că fostul stat paralel reprezentat la vârf de Florian Coldea dorește să joace în continuare pe scena politică:

"Cunosc câțiva tineri remarcabili și la USR și la PLUS, am avut curiozitatea prin aeroporturi sau prin călătorii să-i cunosc, să stau de vorbă cu ei, mulți dintre ei sunt animați de gânduri pozitive, sunt profesioniști. Unora, nu le dau numele, nu le venea să creadă că ar fi sub o pulpană de tip securist, să știi să-ți dai seama atunci când ești manipulat securistic trebuie să ai experiență, trebuie să fi discutat cu bătrâni, să fi trecut tu prin aceste filtre, ce nu poți cere unui tânăr remarcabil, poate bun profesionist în domeniul lui care nu a trecut prin aceste furci caudine.
Insist, fostul stat paralel reprezentat astăzi la vârf de Florian Coldea dorește să joace în continuare după cum s-a obișnuit. Statul paralel nu putea să capete atâta putere dacă Florian Coldea nu s-ar fi implicat direct în campania electorală din 2009 pentru așa-zisa realegere a lui Traian Băsescu, respectiv dacă nu s-ar fi implicat atât de tare, de frică, împotriva lui Victor Ponta în 2014 și de partea lui Klaus Iohannis. Deocamdată, ca să spun un lucru pozitiv despre Coldea ultimele două alegeri prezidențiale i se datorează, respectiv mandatul 2 al lui Băsescu și primul mandat al lui Iohannis. Dar când spun Coldea, eu vorbesc despre sistem, nu despre o persoană, pentru că cei care îl cunosc foarte bine, mă refer la Mirel Curea care i-a fost ghid prin București, la începutul carierei știu că nu merită chiar atâtea laude, dar la fel cum descriem sistemul Soros prin George Soros, la fel descriem statul paralel prin Florian Coldea, deși nici Soros nu-i chiar Soros, nici Coldea nu-i chiar Coldea.
Aceste lucruri care-l fac astăzi pe Coldea să fie activ au originea într-o frustrare de tip personal, venită de la alegerea lui Iohannis, în care a militat mult și a avut mari merite în 2014, înțelegând apoi că va fi decapitat, asta a înțeles-o prin 2016 și militând din plin la formatarea acestui partid care practic pe scheletul guvernării lui Cioloș din 2016 a parazitat PNL-ul de atunci făcându-l să aibă un scor mic, Cioloș jucând în lateral de partidul care teoretic îl susținea și dând posibilitate tovarășului său, Liviu Dragnea, să obțină cu PSD-ul acel scor extraordinar de mare, nociv și pentru PSD și pentru România după cum s-a văzut, în urma jocurilor din 2016 încoace".

Ca o concluzie, spune Cozmin Gușă: rezultanta eforturilor sistemului Coldea asupra politicii României este una de tip negativ. Mandatul 2 al lui Băsescu a fost unul dezastruos și din nefericire nici ce s-a întâmplat în mandatul Iohannis nu ne pune să aplaudăm, de aia și spuneam: președintele nostru fără să facă rău, nefăcând bine sau lucruri constructive ajunge astăzi punându-și mandatul pe masă să devină o simplă majoră pentru ceilalți candidați cum or fi ei, chiar și cine este acest Dan Barna? LOLEK!

Are Dan Barna o șansă la președinția României? l-a întrebat Octavian Hoandră pe Cozmin Gușă

"Din nefericire, DA!", a răspuns consultantul politic! "Vremurile s-au schimbat. Dezbaterea publică este total diferită. Este doar spectacol, iar cei care urmăresc spectacolul nu cer conținut sau realizări din partea actorului care evoluează. Treburile discursive pe care le-a prezentat astăzi, extrem de facile, amintând de filme pentru marea masă, sugerând viagara, dar de fapt gândindu-se la Matrix, ș.a.m.d, sunt elemente care pe unii ne pot face să fim triști, dar nu suntem o masă critică cei care ne întristăm atunci când ne uităm la niște neolideri care neavând idealuri de tip național așa cum ar trebui să aibă un candidat la prezidențiale, neavând realizări concrete așa cum obligatoriu ar trebui să aibă fiecare candidat la prezidențiale vin și se prezintă cu elemente doar din epoca de consum pentru că epoca de consum înseamnă că dacă ceva e dulce, îngrașă să-l iei indiferent de starea sănătății după ce faci acest lucru. Chiar și acest scene cu Simona Halep prezentată pe scena Congresului lor.

El ar fi dat foarte bine într-un partid de tineri entuziaști, dar doar o parte dintre cei din sală pot să capete această etichetă, marea majoritate sunt de tip neosecuristic, ceea ce ne poate întrista pentru că animalul numit securist este cineva care nu se gândește deloc la oameni ci la maipulări și propășire personală. Nu aș fi vrut să fiu atât de dur în această zi a Congresului lor, dar eu sunt îngrijorat, păstrând dorința lor, de a face ceva pentru țară, analizând ce au făcut în viața politică până acum și nu am văzut mai nimic și aveau timp din 2016 de când s-au constituit ca partid să realizeze câteva ceva concret, solid pentru România, din păcate nu au făcut-o și o să se trezească multe pasiuni într-un mediu public dominat de impostură. Pentru că impostură se numește atunci când niște oameni care au trafic pe Facebook devini lideri de opinie doar pentru că au acel trafic pe Facebook.

Sunt convins că o mare masă de oameni din România, din nefericire majoritatea tineri se vor lăsa uimiți în fața acestor demersuri care par spectaculoase, dar sunt lipsite de conținut și de rădăcină. Felul în care involuează PSD-ul și felul extrem de pasiv în care se așază pe tabla de alegeri PNL vor da posibilitatea candidatului acestui partid sau alianțe să spere la turul 2 și oamenii politici care astăzi sunt șantajați prin capabilitatea pe care o are statul paralel vor cădea în ciuda inteligenței lor, victimă acestui gen de demersuri.

Îl văd în imagine pe Nicușor Dan, care s-a dus acolo cu o pretenție să devină candidatul tuturor partidelor de opoziție la Primăria Bucureștiului, adică acolo fiecare are câte un interes. Ăsta măcar a fost sincer, eu am venit aici la voi ca să vă uniți cu PNL-ul și să mă susțineți pe mine la Primăria Capitalei. La cât de rău arată Bucureștiul astăzi, cât de mare ar fi disperarea bucureșteanului să-i vină un manager, nu un vânător cu fel de fel de sinecuri cum este Nicușor Dan.
Acești mega-candidați, pseudo candidați, de fapt, la prezidențiale sunt acolo să facă numărul, să nu fie unanimitate pentru Dan Barna", a mai spus Gușă.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu