Warning: session_start(): open(/home/epolitic/public_html/.tmp/sess_fcitpq467spkdk06l5cp1rheq3, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/epolitic/public_html/.includes/init/session.php on line 12
Andrei Nastase: "Vă îndemn să fim toleranți unii cu ceilalți, uniți și deciși să facem din societatea noastră una matură!"

Andrei Nastase: "Vă îndemn să fim toleranți unii cu ceilalți, uniți și deciși să facem din societatea noastră una matură!"

Postat la: 29.06.2020 18:44

Andrei Nastase, liderul platformei DA din Republica Moldova, posteaza pe Facebook un text emotionant:

"Pe 28 iunie 1940 România primea din partea Uniunii Sovietice, conduse de Stalin, un ultimatum. Dacă în patru zile administrația și armata nu se retrăgeau din teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut ca Basarabia, ar fi început războiul. Ultimatumul sovietic era valabil și în ceea ce privește nordul Bucovinei.

Istoria a consemnat apoi începerea dramaticei ocupații sovietice a pământurilor, caselor și destinelor noastre. Istoria nu poate fi rescrisă, dar vă îndemn pe toți să nu uităm ceea ce bunicii noștri au trăit în acei ani în care hărțile Europei se rescriau după bunul plac al unora sau altora, în dauna dorinței legitime a popoarelor de a-și găsi pacea și liniștea în interiorul granițelor lor naturale.

Atâta vreme cât ne dorim cu toții ca astfel de drame să nu mai compromită liniștea generațiilor viitoare, aici, acasă, pe aceste pământuri care ne aparțin tuturor, vă îndemn să fim toleranți unii cu ceilalți, uniți și deciși să facem din societatea noastră una matură și consolidată în jurul unor principii puternice care să anuleze orice fel de derapaj autocratic, încremenit în negura unor vremuri demult apuse."

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu