Preocupat exclusiv de PSD, Președintele Klaus Iohannis a ignorat derapajul impardonabil al lui Ludovic Orban

Postat la: 06.07.2020 - 09:48

Sfârșitul de săptămână a fost încins, nu doar din perspectivă meteorologică, ci și din perspectiva declarațiilor, unele chiar iresponsabile, la adresa Curții Constituționale.

Cu o zi înaintea „Zilei Justiției", Ludovic Orban, care ocupă funcția de Prim Ministru al României datorită (pentru el), din cauza (pentru noi) unei conjuncturi politice care i-a fost favorabilă, nicidecum datorită pregătirii și erudiției pe care ar trebui să o aibă orice ocupant al acestei funcții, a lansat un atac incredibil la adresa Curții Constituționale, incitând cetățenii români să nu respecte Deciziile pronunțate de această instituție.

Deoarece Deciziile pronunțate de către Curtea Constituțională sunt, potrivit art. 147 alin. 4 din Constituție, general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial, atât Președintele României, cât, mai ales, anumiți ambasadori ai unor state cu un cuvânt greu în interiorul Uniunii Europene, au reacționat imediat, ferm și vehement, ori de câte ori li s-a părut, uneori fundamentat, alteori mai puțin fundamentat, că declarațiile sau acțiunile unor lideri politici aflați la putere atunci, subminează prestigiul C.C.R..

Nicio ocazie de a „înfiera" astfel de declarații nu a fost ratată, reacțiile fiind, nu doar prompte, dar și zgomotoase. Acum, când Prim Ministrul unui Guvern Liberal atacă frontal Curtea Constituțională, instigând cetățenii români să nu respecte Deciziile pe care această instituție le-a pronunțat, nici Președintele României, nici ambasadorii care aveau obiceiul de a fi, nu doar zgomotoși, dar și patetici, nu au reacționat sancționând ferm acest derapaj impardonabil.

Culmea este că, a doua zi după ce Ludovic Orban a instigat cetățenii să nu respecte Deciziile C.C.R., cu prilejul Zilei Justiției, Președintele Klaus Iohannis a lansat săgeți otrăvite la adresa PSD, „uitând" cu desăvârșire să sancționeze derapajul celui care-i conduce Guvernul ! Atacul lui Ludovic Orban la adresa C.C.R. este cu atât mai grav cu cât, pe de o parte, nu este primul atac de acest gen iar, pe de altă parte, dovedește, în mod irefutabil, faptul că domnul Prim Ministru nici măcar nu înțelege sensul Deciziilor pronunțate în legătură cu starea de alertă.

Astfel, Ludovic Orban a incitat, în mod iresponsabil, cetățenii să nu respecte Deciziile C.C.R. referitoare la starea de alertă în condițiile în care acestea nu stabilesc obligații în sarcina cetățenilor, ci le protejează drepturile și libertățile fundamentale !!! Orice persoană care citește decizia la care se referă Ludovic Orban și care nu intră în categoria „analfabeților funcționali" își dă cu ușurință seama că Decizia stabilește obligații în sarcina autorităților, nicidecum în sarcina cetățenilor pe care domnul Prim Ministru i-a instigat în zadar !

Ca simplu cetățean care am o gândire liberală nu doar datorită profesiei de avocat pe care o exercit, sunt mâhnit să constat faptul că, o persoană care ocupă funcția de Președinte al P.N.L., funcție ocupată de-a lungul timpului de personalități precum Ion C. Brătianu (primul Președinte al P.N.L.), Dimitrie A. Sturdza, Ion G. Duca, etc., nu este capabilă să deslușească sensul și destinatarii unei Decizii pronunțate de către C.C.R. ...

Mai mult, prin declarațiile sale făcute cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună, Ludovic Orban poate desființa Partidul Național Liberal, având în vedere următoarele două dispoziții legale incidente : art. 40 alin. 2 din Constituție și art. 46 din Legea nr. 14/2003, Legea Partidelor Politice ! Potrivit art. 40 alin. 2 din Constituție, „Partidele sau organizațiile care, prin scopuri ori prin activitatea lor, militează împotriva plurarismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranității, a integrității sau a independenței României sunt neconstituționale". Potrivit art. 46 alin. 1, lit. a) din Legea nr. 14/2003, un partid politic se dizolvă pe cale judecătorească (și) când se constată încălcarea prevederilor art. 40 alin. 2 și 4 din Constituția României.

Având în vedere aceste considerente, deși este greu de crezut că Ministerul Public va cere, potrivit alin. 2 al art. 46 din Legea nr. 14/2003, dizolvarea P.N.L., ar fi bine ca fruntașii liberali, în loc să formeze un cor pentru a blama și submina autoritatea C.C.R., să-i atragă atenția liderului lor să nu mai lanseze astfel de declarații iresponsabile și să se concentreze asupra problemelor cu care se confruntă România.

Este imposibil să rezolvi problemele cu care se confruntă România în aceste momente dificile, din moment ce, funcția de Prim Vicepreședinte al PNL Vrancea și coordonator al Departamentului de Politici Publice este ocupată de un „erudit" care a absolvit liceul la seral la 40 de ani și, la „examenul maturității", susținut la 42 de ani, a obținut inițial nota 3,60 la limba română. Fiind convins că nu este de doar 3,60 la limba română, Daniel Moroșanu a formulat contestație. Cei care i-au recorectat lucrarea i-au dat dreptate : Daniel Moroșanu nu este de 3,60 la limba română ci de 3,75, ceva mai aproape de 4 ... Acum, Daniel Moroșanu are timp suficient să se gândească dacă dorește sau nu să se înscrie la vreo facultate, evident, doar în măsura în care va promova, în viitor, acest examen important, de regulă, pentru orice adolescent.

Florin Constantin Durgheu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu