Negoiță se... spală pe mâini?

Postat la: 19.05.2020 07:25

S-a dat drumul fotbalului românesc. La carantina din cantonamente! Până om ajunge și noi să vedem un meci, undeva pe la jumătatea lui iunie, nemții se vor desfăta (din fața micilor ecrane) cu Bundesliga lor, care și-a intrat deja în drepturi.

Noi ne-am reluat doar pregătirile, trei câteștrei, iar fotbaliștii așteaptă cu sufletul la gură finalizarea promisiunii lui Burleanu, care a anunțat bomba: va negocia cu autoritățile să se aprobe trecerea la... câteșipatru! Să mori de râs, nu alta, dar poate ascultă mai-marele federației ce spun și alții mai hârșiți cu fotbalul decât a apucat să-nvețe el. Cum ar fi Mitică Dragomir, legendarul, care a profețit că, de săptămâna viitoare, cine va avea curiozitatea să viziteze cantonamentul FCSB sau al oricărei alte echipe din Liga I îi va găsi jucând la două porți, unșpe câteșiunșpe. Iar Mitică știe bine ce spune, după ce și-a făcut și el testul rapid - ajutat de Borcea însuși - garantând că fotbaliștii pot fi lăsați să se întoarcă la treabă.

Părere împărtășită și de faimosul dr. Musta, de la Timișoara, vindecătorul de Covid-19 al atâtor infectați, care a declarat la rândul său că meciurile Ligii I se puteau relua deja. Iar doctorul Musta e altul care n-a picat de nicăieri în fotbal, fiind chiar fostul căpitan al naționalei medicilor români! Cine să-l asculte însă: Raed Arafat - mai marele situațiilor de urgență, șeful pompierilor, smurdului, salvamontiștilor și salvamarilor- pentru care ieșirea din criză ar însemna intrarea sa în șomaj tehnic? Părerea mea e că exagerăm în continuare și că, dacă nu înțelegem cum stă treaba nici acum, când avem la îndemână modelul german, vom vedea că multe cluburi vor da faliment și nu neapărat din prima ligă, ci mai ales din cele de mai jos. Or, asta trebuie să priceapă Burleanu și să le explice autorităților.

Dacă s-au reluat deja slujbele în curțile bisericilor, mi se pare aberant să ţinem fotbaliştii alte două săptămâni în carantină, omițând realitatea că atât ei, cât și medicii și conducătorii cluburilor sunt cei mai preocupați de întreținerea riguroasă a stării de sănătate la echipe. Cât despre spălat, să fim serioși! Nimeni nu e mai frecvent sub duș decât fotbaliștii sau sportivii, în general, pentru care îmbăiatul face parte din ritualul de după antrenament sau meci. Mă alătur deci prognozei lui Mitică Dragomir, sper că jucătorii noștri vor fi sănătoși și se vor pregăti cât mai bine în vederea repornirii campionatului și mă opresc acum la subiectul zilei - vânzarea echipei Dinamo.

Sâmbăta trecută, se anunțase că, gata, negocierile sunt ca și încheiate și nu mai trebuia decât semnătura lui Ionuț Negoiță, pentru ca glorioasa echipă din Ștefan Cel Mare să treacă sub finanțare spaniolă, la termenul ultimativ de luni. Ioan Andone, potenţialul viitor președinte al clubului, dădea drept certă o investiție imediată de 10 milioane de euro, iar trimisul investitorului Menendez declara că ibericii au acceptat toate condițiile puse de Negoiță. Și totuși, lucrurile sunt departe de a fi aranjate!

Deși a spus că vinde echipa pe un leu - ceea ce ar însemna însă vreo trei milioane de euro, dacă nu chiar patru - Negoiță nu prea vrea...să se spele pe mâini! Dincolo de faptul că n-a dat ochii nici până acum cu faimosul Menendez, că n-a primit extrasul de cont al spaniolului, care să certifice disponibilitățile acestuia, finanțatorul câinilor roșii îşi acuză partenerii că nu vor să-și asume nimic concret cu privire la viitorul echipei. Drept urmare, Negoiță avansează două condiții: vânzarea să aibă acordul suporterilor, care dețin 10% din acțiuni, iar Ando să garanteze cu averea sa (inclusiv cu vila de la Marbella!) la semnarea contractului!...

Cum scriu acest text duminică seară, nu pot ști se ce va întâmpla luni, când expiră termenul-limită dat de iberici, dar am deja două convingeri: Ionuț Negoiță face bine că nu se spală pe mâini de responsabilitatea pe care și-a asumat-o la Dinamo, iar Andone nu-și va pune gaj vila din Marbella, pe mâna prietenului său Menendez. Decizia rămâne, aşadar, la latitudinea suporterilor. Care și merită să aibă ultimul cuvânt!

Horia Alexandrescu
(preluat din Romania literara)

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu