Fura si plagiază - Candidații la prezidențiale !

Postat la: 30.09.2019 - 13:20

Eforturile candidaților de orice culoare politică de a-și completa oferta electorală bazată pe beneficii sociale și promisiuni fără acoperire, cu proiecte și programe aparținând doctrinei ecologiste a Partidului Ecologist Român, au devenit sport național.

Este extrem de ușor să remarcăm ipocrizia și superficialitatea degajată de enunțurile cuprinse în programele acestora care se referă la dragostea subită față de mediul înconjurător, de protecția lui, în lipsa soluțiilor profesioniste, menite să alinieze România la nivelul cerințelor etapei actuale, la nivel european si chiar mondial.

Ignorarea și apoi preluarea prin copy/ paste a programului PER, fără a accesa și fișierele cu soluții ale acestuia, au făcut ca în ultimii 20 de ani soluțiile noastre să rămână niște vorbe în vânt iar astăzi România să se afle în permanență pe lista poluatorilor, a distrugătorilor de floră și faună, a cumplitelor defrișări, a alterării calității vieții. Astfel, am realizat că România nu este pregătită pentru a se acomoda cu ideologia ecologistă. Pentru acest motiv, am considerat că este impropriu să lansăm ideea că un Președinte ecologist poate fi soluția, nu pentru că nu ar fi nevoie in Romania, ci pentru că intreaga clasa politica a dus in derizoriu intreg concepul "ecologie", că demnitarii romani mint si plagiaza, le lipsesc cu desarvarsire gandirea si viziunea sustenabilitatii, nu si-au asumat niciodata proiectele ecologistilor, preluate de la PER, sunt interesati de temele noastre doar in campanie, ignora vehement solicitarile si apelurile noastre cand redevin demnitari. Or, daca ne ignora, sa nu le mai foloseasca!

Mesajele lor au dezamagit atat de mult romanii incat proiectele noastre, ale ecologistilor adevarati, au devenit necredibile, uneori, pentru cetatenii Romaniei. Noi credem ca viziunea ecologista ar trebui sa fie baza fiecarui proiect de lege, iar, intreg Parlamentul sa puna pe primul loc sanatatea, siguranta si securitatea existentiala a romanilor. Social- democratii, liberalii, popularii ori minoritatile nationale vizeaza segmente de populatie, ecologia insa, cuprinde toti romanii sub umbrela sa. Rolul nostru este esential pentru viitorul urmatoarelor generatii si toate celelate partide trebuie sa accepte aceasta realitate. De aceea, tinand cont de fenomenul schimabrilor climatice, noi credem ca de-acum nu ar trebui sa mai existe legislativ fara ecologisti, fiind necesara modificarea legislatiei in acest sens.

Cu toate acestea, suntem hotărâți să demascăm impostura și plagiatul de care vor da dovadă unii dintre candidații din această toamnă. Implicarea PER și a votanților acestuia în susținerea unuia dintre candidații calificați în turul doi, se va face doar în condițiile în care vor înțelege că gestionarea problemelor de mediu trebuie făcută de către specialiști, nu de politruci sezonieri, așa cum a fost până în prezent. In egala masura, subliniem faptul ca dorim sa contam in deciziile ministerelor de resort si sa fim un reper pentru acestea.

Simona Allice Man
Prim-Vicepreședinte Partidul Ecologist Roman

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu