Catastrofa verde, PNL și Klaus Iohannis

Postat la: 11.06.2019 - 09:14

Astăzi avem doar jumătate din pădurile existente în România în momentul restartării. Adică în 1989. O doime din aurul verde al acestei țări s-a topit. În beneficiul unor societăți străine. Iar rezultatul se vede. Cu ochiul liber. Mai ales acum, când România se confruntă cu grave inundații și alunecări de teren. Cine răspunde pentru această catastrofă?

Puzderia de organizații nonguvernamentale, finanțate cu banii unor fundații din Europa de Vest, dar și din Statele Unite, se concentrează aproape în exclusivitate în raderea de pe fața pământului a „ciumei roșii". Foarte bine. Și în dărâmarea Guvernului Dăncilă, care, în ciuda rezultatelor statistice, este taxat negativ, în sensul că a condus rău economia. Foarte bine. Uimitor este însă că, în raport măcar cu acest atentat asupra siguranței naționale a României, efectuat prin prădarea fără milă a fondului forestier, nu se vede nicio reacție cât de cât concludentă a așa-zisei societăți civile. Nici statul paralel nu reacționează. Și cu atât mai puțin aliații noștri din Uniunea Europeană, care au grijă să ne dădăcească non stop legat de statul de drept. Dar președintele României ce a făcut? Cum își merită Klaus Iohannis al doilea mandat?

Circulă în spațiul virtual un filmuleț cumplit. O garnitură cu vagoane, care parcă nu se mai termină, încărcată până la refuz cu bușteni românești, care ia drumul Austriei. Și asta în condițiile în care, printre nenumăratele semnale controversate, liberalii, prin vocea fermă a lui Rareș Bogdan, ne informează rituos că atunci când vor veni la guvernare, vor interzice cu desăvârșire exportul de masă lemnoasă neprelucrată. Excepțional! Același lucru îl promit însă și guvernanții. Nu de azi, de ieri. Din 2015.

Să vă spun pe scurt cum s-a ajuns ca jumătate din aurul verde al României să dispară într-un triunghi al Bermudelor. Fără vreun folos pentru cetățeni acestei țări. E cât se poate de simplu. O societate comercială a reușit, cum-necum, să obțină un monopol asupra exportului de lemn românesc. Se numește Schweighofer Holzindustrie și are capital austriac. Anchetele internaționale, nu numai cele națioale, au stabilit fără niciun dubiu că Schweighofer Holzindustrie a utilizat, pentru a ajunge să ocupe o asemenea poziție, practici contrare regulilor comerciale. Între altele, ani la rând, a plătit -

cruciți-vă - bonusuri tuturor celor care tăiau masă lemnoasă peste cotele legale. Și, evident, lucrurile nu s-a limitat la atât. Schweighofer Holzindustrie și-a întins „antenele" în mod ferm în mediul politic, în interiorul instituțiilor statului român, dar și în presa redusă la tăcere prin contracte substanțiale de publicitate. Aceste antene au ajuns sus de tot.

În 2015, parlamentarii mai multor partide au elaborat un proiect de act normativ pentru modificarea codului silvic. În special în ceea ce privește limitarea defrișărilor abuzive. Schweighofer Holzindustrie a protestat printr-un demers scris adresat Parlamentului României, prin care a încercat să explice de ce este îndreptățit să facă ceea ce face. Parlamentul a mers mai departe. Legea finalizată a plecat spre promulgare. Acolo s-a izbit de îndărătnicia lui Klaus Iohannis. Acesta a retrimis-o în Parlament. Însoțită de o întreagă argumentație a instituției prezidențiale. Pe care și-a asumat-o. Ei bine, textul este identic, inclusiv în ceea ce privește semnele de punctuație, cu cel din memoriul Schweighofer. Președintele a dat copy-paste.

Nu-mi pot reprima o întrebare. Cum va stopa Partidul Național Liberal această ticăloșie, acest atentat catastrofic asupra pădurilor României, în condițiile în care președintele Klaus Iohannis, pe care același partid îl susține pentru un al doilea mandat, s-a plasat ferm de cealaltă parte a baricadei?

Sorin Rosca Stanescu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu