Warning: session_start(): open(/home/epolitic/public_html/.tmp/sess_ouco4tna49df5795933tsjts47, O_RDWR) failed: No space left on device (28) in /home/epolitic/public_html/.includes/init/session.php on line 12
Spovedania lui Rizea: Mircea Geoană ar fi luat şpagă 100.000 de euro

Spovedania lui Rizea: Mircea Geoană ar fi luat şpagă 100.000 de euro

Postat la: 05.05.2020 08:06

Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO, ocupă un loc special în cartea autodenunţătoare "Spovedania lui Cristian Rizea". Fugarul Rizea recunoaşte că i-a dat preşedintelui PSD de atunci, Mircea Geoană, prin intermediul lui Ionuţ Bazac, poreclit "Ferrari," omul de casă al preşedintelui de atunci al PSD, 100.000 de euro pentru a fi pus pe lista pentru alegerile parlamentare din 2008.

Mircea Geoană l-a impus pe lista PSD Constanţa, doar că după ce a dat banii "la centru," Nicuşor Constantinescu i-a mai solicitat o contribuţie de 350.000 de euro. Astfel, după ce s-a plâns omului de legătură, a fost transferat la Brăila. Interesant e cum descrie martorul fugar (care este văzut pe străzile Chişinăului, iar autorităţile române se fac că-l caută) relaţia secretarului general al NATO cu mafia italiană.

Iată câteva paragrafe din carte:

- "Anii au trecut, iar la începutul lui 2008 am primit de la Mircea Geoană, președinte PSD în acel moment, propunerea de a candida pentru un post de deputat în Parlamentul României! Propunerea îmi fusese făcută inițial prin intermediul lui Ionuț Bazac, "omul de casă" al familiei Geoană, pe care îl cunoscusem încă din 2005!

Chiar în timpul vacanței de vară din 2008, mai precis sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august, l-am invitat pe Mircea Geoană împreună cu familia la Monte Carlo pentru câteva zile. Cred că majoritatea dintre dumneavoastră au văzut deja pozele din acea vacanță publicate în mass media.

Într-o deplasare cu yachtul de la Monte Carlo la Saint Tropez pentru a sărbători ziua fiicei sale Ana la faimosul Club 55, Geoană l-a sunat pe Radu Mazăre și i-a spus direct că trebuie să candidez în județul Constanța! În urma acestei discuții telefonice, Geoană a stabilit ca la sfârșitul lunii august să-l însoțesc la Mangalia pentru o întâlnire cu Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, unde fusesem deja invitați la un eveniment dedicat Serbărilor Mării!

(...)Yachtul cu care ne deplasam îl închiriasem de la o cunoștință din Monaco, Giancarlo Vigo, un cetățean italian pe care mi-l prezentase un prieten vechi de acolo, proprietarul restaurantului Zello's (fost Zebra), Luigi Forciniti! Chiar înainte să plecăm în croazieră l-am prezentat pe proprietarul yachtului lui Ionuț Bazac și Mircea Geoană care, aveam să aflu dupa o perioadă că, ținuseră legătura și se împrieteniseră atât de bine, încât deciseseră să facă și afaceri împreună cu italianul!

Din câte am aflat ulterior, Giancarlo Vigo îi pusese la dispoziție lui Mircea Geoană avionul său privat pentru a se deplasa în interiorul țării atât în campania pentru parlamentare din 2008 cât și pentru campania prezidențiala din 2009! Avionul a stat în toate aceste perioade pe aeroportul Băneasa, iar tot ceea ce vă spun se poate foarte ușor verifica dacă cineva va dori să se uite în registrele de zbor! Bineînțeles ca Geoană oportunist așa cum îl știm a compensat toate aceste cheltuieli traficându-și influența pentru ca italianul Vigo să primească rapid toate autorizațiile solicitate pentru proiectele sale imobiliare din București și stațiunea Jupiter pe care urma să le inceapă!

Acum după ce anii au trecut putem spune că Geoană își făcuse prieteni și în mafia italiană, Giancarlo Vigo fiind membru al unei grupări care opera în zona Genova - Monaco! (detaliu pe care l-am aflat și eu ulterior) în prezent acesta ispășindu-și o condamnare în Italia pentru bancruta frauduloasă!

Mă gândesc că dacă presa din România nu a vrut să arate niciodată cât de corupt este acest Mircea Geoană, sunt sigur că mass media internațională va fi foarte interesată să prezinte toate aceste detalii necenzurate de absolut nimeni! A trecut și acea vacanță și iată-mă la Mangalia împreună cu Mircea Geoană participând la acel eveniment împreună cu conducerea PSD Constanța! La finalul Serbărilor Mării, am fost invitați de omul de afaceri Ioan Niculae pe yachtul său Azimut care era ancorat în portul turistic chiar acolo unde se desfășurase și evenimentul respectiv!

Am observat că era o prietenie veche între Mircea Geoană și Ioan Niculae (care nu era întâmplător la Mangalia în acea seară), lucru pe care aveam să-l înțeleg ulterior prin generoasa sponsorizare făcută de omul de afaceri un an mai târziu în campania prezidențială a lui Mircea Geoană, sponsorizare pentru care din păcate, Ioan Niculae a avut de suferit, Geoană fiind absolvit bineînțeles de orice implicare!

Astfel am ajuns candidat din partea PSD Constanța pentru Camera Deputaților fiind prezentat oficial la o acțiune de partid atât la teatrul Fantasio din Constanța cât și la București la congresul de la Romexpo (unii dintre voi își mai aduc poate aminte cum candidații de la PSD Constanta inclusiv eu am apărut îmbrăcați în salopete de muncitori având și căști de protecție pe cap).

Mai erau 2 săptămâni până la inceperea oficială a campaniei electorale și am fost căutat de Ionuț si Camelia Bazac, care mi-au spus că trebuie să le dau urgent suma de 100.000 euro pentru că altfel Mircea Geoană nu validează prezența mea pe lista de candidați! (pentru cei care nu știu, președintele de partid e cel care are ultima semnătura înainte de depunerea la Tribunal a listei nominale de candidaturi)!

În acea perioadă mă ocupam cu diverse afaceri în domeniul imobiliar destul de profitabile și fiind presat de cei 2 soți Bazac, am acceptat și am mers la banca Unicredit sucursala Dorobanți unde aveam contul și de unde am retras suma respectivă! Bani pe care i-am înmânat în aceeași zi Cameliei Bazac, întâlnindu-mă cu aceasta chiar în apropierea vilei lui Geoană din zona pieței Dorobanți! Dovezile și documentele există la DNA, dar așa cum foarte bine știți sau încă nu, atât Mircea Geoană cât și familia Bazac beneficiază de o ,,imunitate specială " din partea acestei instituții!

Cu 3 zile înainte de trimiterea la București a listelor de candidați din partea organizațiilor județene sunt apelat de Nicușor Constantinescu cel care se ocupa de activitatea PSD Constanța. Acesta mă invită în biroul lui de președinte al Consiliului Județean Constanța unde îmi spune direct că a doua zi să aduc 350.000 euro ca și contribuție a mea la campania pentru alegerile parlamentare pe județ!

Pentru moment recunosc că m-am blocat, neștiind cum să reacționez, dar după câteva zeci de secunde i-am spus că eu îmi plătisem singur materialele de campanie și nu aveam nevoie de altele. Degeaba am încercat să-i spun că eu contribuisem inclusiv la nivel central,cât mai pe ocolite că nu puteam să dezvălui înțelegerea mea cu Geoană... Nicușor Constantinescu a rămas neclintit în ceea ce privește poziția exprimată, mai mult decât atât dându-mi chiar un ultimatum până a doua zi ca, în caz de neplată să dispună înlocuirea mea de pe lista de candidați PSD a județului Constanța!

Am ieșit din biroul lui destul de îngândurat și imediat l-am sunat pe Ionuț Bazac explicându-i ce se întâmplase! Acesta mi-a spus să stau liniștit că în câteva minute mă va suna Mircea Geoană! Cred că au trecut 20 minute și primesc un telefon de la Geoană care îmi spune să îmi iau bagajele (eram deja mutat în județul Constanța pentru perioada de campanie) și să merg la Brăila unde mă aștepta Gheorghe Bunea Stancu președintele PSD Brăila, pentru că voi candida acolo!

Am candidat la Brăila unde până la urmă am și câștigat în timp ce la Constanța. Concluzia mea atunci fusese, că spre deosebire de Nicușor Constantinescu, Bunea Stancu chiar asculta de Mircea Geoană!".

- "Revenind la anul 2009, a trecut și vacanța de vară, lumea a revenit pe plaiurile mioritice iar PSD luase decizia de a ieși de la guvernare, lucru care s-a întâmplat în luna septembrie. Începea campania prezidențiala, iar Mircea Geoana îl pusese pe Ionuț Bazac în mod neoficial să se ocupe să strângă banii de campanie!

Toți cei care au cotizat la campania lui Geoană, își aduc aminte cu siguranță că duceau cash-ul în sediul Forza Rossa dealer al firmei Ferrari în România, societate aparținând soților Camelia și Ionuț Bazac, sediu aflat într-un bloc nou pe strada Alexandru Constantinescu nr 20, etaj 1, apartament nr 2 acolo unde erau întâmpinați de doamna Claudia (fosta secretară pe mandatul ministerial al lui Ionuț Bazac și o apropiată a familiei) și conduși apoi în biroul unuia dintre soții Bazac!

În acea campanie s-au strâns foarte mulți bani negri, gurile rele spunând că jumătate din ei (câteva milioane de euro) fiind duși de Geoană în Israel pentru asigurarea unor batrâneți liniștite, amănunte bine cunoscute și de prietenul său Elan Schwartzenberg, aflat în prezent de o lungă perioadă la Tel Aviv!"

- "Totodată și visul de mărire al lui Ionuț Bazac se năruise, Geoană promițându-i ferm că după 6 luni de zile îl va pune pe el Prim Ministru în locul lui Iohannis, asta dacă ar fi ieșit Președinte al României, destăinuire pe care Bazac mi-o făcuse în timpul campaniei prezidențiale, asigurându-mă totodată că voi primi și eu un portofoliu în Guvern pentru ceea ce "cotizasem"!"

- "Imediat după alegeri când se stabilise o guvernare PSD - PD și se discuta cine să ocupe portofoliile, mi s-a confirmat faptul că Geoană era un politician corupt și câțiva din PSD îl aveau la mână!

La o intâlnire cu Mircea Geoană care a avut loc in biroul său de proaspăt președinte al Senatului României, Radu Mazăre a țipat la el și i-a reamintit lui Geoană că îi dăduse 400.000 euro insistând ca la Ministerul Mediului să ajungă protejatul său Nicolae Nemirschi (viceprimar al municipiului Constanța în acel moment), ceea ce s-a și întâmplat! Geoană îi promisese acel minister lui Bazac care avea anumite interese în zona de mediu dar după acea discuție cu Mazăre, l-a rugat pe Bazac să accepte Ministerul Sănătații! Astfel că Ionuț Bazac, cel cu care îmi petrecusem vacanțele în ultimii 4 ani, ajungea ministrul Sănătății!

Imediat în acea seară după anunțul oficial cu titularii propuși la ministerele alocate PSD primesc un telefon de la Dorin Cocoș pe care îl cunoșteam de ceva timp, mai precis de prin 2001! Acesta îmi spune că după ce a sunat în tot orașul ca să afle cine e Ionuț Bazac, pentru că nu-l cunoștea nimeni, a aflat că e foarte bun prieten cu mine și m-a rugat să trec să ne vedem la el la hotel în ziua următoare, locație aflată în imediata apropiere a Arcului de Triumf!

La întâlnire Dorin Cocoș m-a rugat să i-l prezint pe Bazac pentru că vrea să continue să-și vândă reactivii pe care-i furniza diferitelor spitale și să discute diverse alte achiziții de aparatură medicală de către minister!

I-am aranjat această întâlnire cu Ionuț Bazac și din câte am aflat mult mai târziu de la aghiotantul ministrului, pe numele său Mihai Alexandru, (pe care eu îl recomandasem lui Ionuț Bazac pentru a-l angaja) fusese o colaborare foarte bună pentru amândoi, de ordinul milioanelor de euro!! Înțeleg că deși există dovezi la DNA despre această, "colaborare ", inclusiv declarația aghiotantului care a fost martor la acele întâlniri nocturne pentru a duce gențile cu banii primiți ca șpagă de ministrul Bazac, acesta așa cum vă spusesem anterior beneficiază de același gen de, "imunitate " ca și Mircea Geoană!

Îmi aduc aminte cum, în decembrie 2011 am plecat împreună cu familia Bazac pentru a face sărbătorile de iarnă la Monaco. Avionul companiei Blue Air cu care călătoream spre Nisa având întârziere la decolare, am tot avut timp să discutăm diverse lucruri, Ionuț Bazac arătându- mi foarte mândru la un moment dat sms-ul primit de la Laura Codruța Kovesi care îi urase Sărbători Fericite! Peste ani de zile aveam să înțeleg cât de important era acel sms și legătura directă pe care acesta o avea cu Kovesi încă de când zeița anticorupției era Procuror General al României!".

- "Eram deja deputat de Braila și considerat un apropiat al președintelui PSD Mircea Geoană, cel puțin așa înțeleseseră cei de acolo, mai ales că le spusese asta chiar președintele organizației Gheorghe Bunea Stancu! Acesta în calitate și el de apropiat al lui Geoană vroia să aibă un cuvânt de spus în PSD la nivel central după alegerile prezidențiale în speranța că Mircea Geoană va ieși Președinte! În acest sens s-a implicat pentru a sponsoriza campania lui Geoană, convingându-l pe vechiul său prieten, omul de afaceri Ioan Niculae să dea 1 milion de euro pentru Mircea Geoană!".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu