Aeroportul Otopeni: Un străin agită deasupra capului „fifty RON" doar ca să scape mai repede

Postat la: 11.09.2018 21:43

Se anunță în presă, cu mare elan, construirea unui nou terminal la Otopeni. Sublim, admirabil, greu de crezut, dar cine știe? Până atunci însă...

O dimineață devreme, Otopeni. O companie low cost, multe zboruri programate să decoleze într-o fereastră de timp de aproximativ o oră. Deși companiile permit check in online, Otopeniul nu are un ghișeu de drop-off. Nici măcar unul amărât, înghesuit printr-un ungher al terminalului. În fine, e zbor low cost, mi-o asum. Caut ghișeul pentru zborul meu și, cu surprindere, văd că, din mărinimia administrației, sunt alocate multe ghișee, mai precis, de la 41 la 48. Dau să caut ghișeele. Sunt oarecum îngrijorat că, de vreme ce sunt atâtea posibilități, iar eu mai am vreo două ore până la decolare, ceasul fiind aproape 5 dimineața, iar zborul la 7, mă voi plictisi de moarte pe un scaun așteptând deschiderea îmbarcării, scrie republica.ro

Nici vorbă însă de așa ceva. Terminalul se întunecă surprinzător într-o margine, iar o mare de oameni (deși părea mai mult ocean) se învolbura către ușa de acces în terminal. Toți pasagerii, dar toți pasagerii respectivei companii formau o coadă unică. Bun, e pentru operativitate. Sunt preluați simultan 8 pasageri, câte unul de fiecare ghișeu, deci trebuie să meargă repede, îmi zic. Aerul părea suficient pentru câte persoane erau acolo. Nici temperatura nu părea înfricoșătoare, așa că mă așez tihnit la coadă. Timpul avea răbdare, încă. Dar nu pentru mult timp.

Apare un domn cu un ecuson legat de gât, însemne oficiale de autoritate aeroportuară, care începe să strige: „Vă rog nu blocați calea de acces!". Bine, nu o blocăm, dar nu vezi cât e coada? zic, mai întâi în gând, mai apoi cu voce tare. Și, surprinzător, primesc răspuns că nu e din vina lor, că răii ăștia de la compania low cost nu vor să deschidă mai multe ghișee și că el este nevoit să mai aloce un om, din bunătatea lui, pentru a „operativiza". Săracul om, uite ce sacrificiu face, numai ca să fie bine. Mai să vărs o lacrimă pentru defunctele profituri ale operatorului de la sol, care trebuie să plătească un om în plus numai pentru a suplini lipsa de respect a companiei aeriene față de propriii pasageri.

Trec minutele, multe; coada se mișcă, anemic; un copil scâncește, plictisit; un bagaj se răstoarnă, cu zgomot, vreo trei cetățeni orientați încearcă să intre prin spațiul îngust pe unde cei care au scăpat de bagaj dau năvală spre noua coadă de la securitate, și alte multe întâmplări „din (i)realitatea imediată".

Doar că la un anumit moment rutina cozii este abrupt oprită de un strigăt. „Tel-Aviv, mai este cineva pentru Tel-Aviv?" Se produc mișcări, vuiet, groază, trolerele învie, pasagerii se agită. Coada se despică aidoma mării la semnul lui Moise și pasagerii pentru Tel-Aviv dau năvală.

Acum devine evident de ce coada mai mult stă decât înaintează. Pe măsură ce momentul închiderii unui zbor se aproprie, pasagerii sunt chemați la formalitățile de check in (sau, mă rog, se urlă după ei), mai scrie sursa citata.

Un domn destul de corpolent, autorul chemărilor de mai sus, se plimbă țanțoș în cei 50 cm2 de spațiu rămas între două benzi de dirijare a traficului de pasageri. Mai trec minutele și se aude un nou nume de oraș. Deduc că încă un zbor stă... să plece. Pasagerii de la coadă murmură, Moise despică din nou marea, câțiva oameni trec. Nefericiții cu zborul mai târziu stau.

Un pasager se revoltă, firește. Și vine și răspunsul, halucinant, românesc, din abisurile mentalității că fiecare problemă nu are o soluție, ci numai o cauză identificată printr-un studiu! Nu citez, că memoria mea nu e atât de bună, ci parafrazez. S-au făcut studii de managementul traficului și aceasta este soluția cea mai bună: o singură coadă și pe măsură ce se apropie zborul, sunteți chemați cu prioritate.

Mai zi ceva, dacă ai ce! Este momentul acela când îți aduci aminte de creativitatea lexicală a invectivei în română. Ai putea continua minute în șir, fără repetiție, dar la ce bun?

Un străin se revoltă și devine lider ad hoc al mulțimii amorsate deja și pe punctul de a exploda. În engleză și cu portofelul în mână i se adresează domnului, cum că îi dă „fifty ron" să plătească pe cineva sa despice coada pe zboruri că poate merge mai repede. Oamenii zâmbesc amar, corpolentul se blochează. Prin ochelarii săi se întrezărește perplexitatea. Nicio vorbă, nu tu în română, nu tu în altă limbă. Nimic, tăcere asurzitoare și din partea lui, și din partea cozii care aștepta o reacție. Se întoarce cu spatele la străin și își vede de treabă. Adică, supraveghează duduile de la ghișee. Nu trece mult și urlă iar numele unui oraș.

Ce nu am spus încă este că pe parcursul celor vreo 90 de minute cât am stat la coadă ghișeul 43 a fost constant închis. Probabil că tot managementul traficului decisese că dacă un număr dispare din cele 8 anunțate, nimeni nu va băga de seamă, mai scrie republica.ro

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu