Sex cu mască, termoscaner și dezinfectant. Prostituatele românce și-au reluat obiceiul în Italia

Postat la: 29.05.2020 - 11:14

Ridicarea restricțiilor de circulație din Italia a readus pe marginea drumurilor prostituatele românce. Publicația quotidianoitaliano.com din Bari a documentat reapariția prostituatelor pe drumul provincial Adelfia Rutigliano, considerat „unul dintre cele mai mari supermarketuri sexuale din zona Bari".

„În această dimineață am numărat în total zece femei, aceleași prezente înainte de impunerea restricțiilor. În general sunt românce, sau fete venite din estul Europei care își scot corpul la vânzare pentru câțiva euro.", susține Antonio Loconte, un jurnalist al cotidianului.Majoritatea s-au resemnat că nu au alternative și au ieșit pe străzi cu minime măsuri de protecție. „Jumătate dintre ele poartă masca și în geanta peste prezervative au una sau două sticle de gel dezinfectant", scrie ziarul italian.

Fetele sunt obligate să lucreze pe stradă în timpul zilei, în timp ce, după ora 19 până la miezul nopții primesc clienți în apartamentele din Bari. Una dintre ele, contactată telefonic pe baza unui anunț pe un site de întâlniri încearcă să își convingă clienții că nu e niciun fel de pericol. „Casa mea este la fel de curată ca o cameră de hotel", spune ea clientului speriat de infecție. Maria (nume inventat) nu lasă nimic la voia întâmplării, mai ales în această perioadă de pandemie. În geantă are un termoscanner portabil pentru a măsura temperatura corpului clientului și, la cerere, o măsoară și pe a ei.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu