Elena Băsescu consideră că Marcel Pavel nu poate face diferența dintre Împăratul Traian și președintele Traian Băsescu și se întreabă ce notă a obținut cântărețul la examenul de bacalaureat. ”Trist că există persoane care nu ştiu diferenţa dintre Împăratul Traian şi Preşedintele Traian Băsescu. Ce notă a luat la BAC Marcel Pavel?? Este incredibil cum unii nu mai au respect nici măcar pentru Imnul de Stat!!!!”, a precizat Elena Băsescu, într-o postare pe contul său de Twitter.
Marcel Pavel a fost invitat să interpreteze imnul național la meciul de fotbal România –Franța, disputat, marți seară, pe National Arena, partidă care a reprezentat și inaugurarea noului stadion. În timpul intrepretării, Marcel Pavel a ales să nu cânte și strofa a doua din imn, motiv pentru care atât el cât și Federaţia Română de Fotbal au primit câte o amendă a câte 5.000 de lei.
Cântărețul și-a justificat gestul precizând că a evitat versul ”Triumfător în lupte, un nume de Traian” pentru a se evita o interpretare politică a imnului.